Consiliul Județean Prahova concediază 40% din angajați

Consiliul Judeţean Prahova a aprobat, vineri, reducerea a peste 100 de posturi, decizia fiind luată la propunerea noului preşedinte al CJ Prahova, liberalul Iulian Dumitrescu, adoptarea hotărârii fiind anunțată ca fiind o „reducere de Black Friday”.

„Consiliul Judeţean Prahova a aprobat, la propunerea preşedintelui Iulian Dumitrescu (PNL), reducerea cu 101 posturi a aparatului propriu al administraţiei publice judeţene. Începând cu data de 1 ianuarie 2021, Consiliului Judeţean Prahova va avea, în aparatul propriu, un număr de 146 de posturi, faţă de 247 câte sunt în prezent”, a anunţat Consiliul Judeţean Prahova, potrivit unui comunicat de presă.

Posturile din noua organigramă vor fi ocupate „conform prevederilor legale, pe bază de concurs”, iar în urma concedierilor se va face o economie de 12 milioane de lei anual, potrivit sursei citate.

Decizia de desfiinţare a celor 101 posturi a fost prezentată de către CJ Prahova drept „reducere de Black Friday”, iar preşedintele Iulian Dumitrescu a şi făcut o postare pe pagina sa de Facebook în acest sens.

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, a anunţat că urmează desfiinţarea a două direcţii ale Consiliului Judeţean, acestea însumând alte 164 de posturi, şi evaluarea celorlalte structuri şi instituţii ale administraţiei publice din judeţ.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare