Consiliul Local Sector 5 ar putea aproba, în şedinţa de vineri, indicatorii tehnico-economici pentru construcţia unei pieţe pe Şoseaua Alexandriei şi a unei parcări pe Calea Rahovei. ‘Se aprobă indicatorii tehnico-economici – la faza studiu de fezabilitate – pentru obiectivul de investiţii ‘Construcţie Piaţă Agroalimentară cu parcare supraetajată situată în Şos. Alexandriei nr. 22-24 (Str. Mărgeanului) Sector 5”, prevede unul dintre proiectele de pe ordinea de zi a şedinţei. Valoarea investiţiei este estimată la circa 68 de milioane de lei cu TVA. Potrivit raportului de specialitate al proiectului, investiţia este benefică pentru persoanele care locuiesc în zonă, cât şi pentru cei care o tranzitează, deoarece va creşte numărul locurilor de parcare, iar comercializarea produselor alimentare se va face într-un mediu curat şi civilizat. De asemenea, realizarea obiectivului de investiţii va contribui la creşterea bugetului local al sectorului, datorită taxelor privind închirierea locurilor de parcare, precum şi exploatării pieţei agroalimentare. ‘Se aprobă indicatorii tehnico-economici – la faza studiu de fezabilitate – pentru obiectivul de investiţii ‘Construcţie parcare etajată P+2E, Calea Rahovei nr. 327”, prevede un alt proiect de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei. Valoarea investiţiei este estimată la aproape 28 de milioane de lei cu TVA. Conform raportului de specialitate al proiectului, parcarea de tip park&ride este benefică pentru persoanele care folosesc reţeaua de transport în comun şi presupune reducerea traficului de pe Calea Rahovei şi implicit diminuarea numărului de accidente, ambuteiaje şi a poluării.
Sursa: PRESSONLINE