Consiliul UE stabilește un cadru specific de măsuri restrictive în sprijinul democrației din Guatemala

Consiliul UE a instituit vineri un cadru specific pentru măsuri restrictive în sprijinul democrației și al unui transfer al puterii pașnic și fără tulburări în Guatemala.

Decizia de astăzi va permite Uniunii Europene să îi tragă la răspundere pe cei care obstrucționează tranziția democratică în urma alegerilor generale din 2023, care au avut ca rezultat o victorie clară a președintelui ales Bernardo Arévalo, fapt atestat de Misiunea UE de observare a alegerilor (MOA) în Guatemala.

Datorită acestui nou cadru, UE va putea să impună măsuri restrictive împotriva persoanelor și entităților responsabile de acțiuni care subminează democrația, statul de drept și un transfer al puterii pașnic în Guatemala, inclusiv prin persecutarea sau intimidarea funcționarilor publici, a autorităților alese democratic, a societății civile, a mass-mediei și a instituțiilor judiciare, printre altele, precum și prin comiterea de abateri financiare în ceea ce privește fondurile publice și exportul neautorizat de capital.

Orice măsuri restrictive specifice constau în restricții de călătorie pentru persoane și înghețarea activelor pentru persoane și entități. În plus, persoanelor și entităților din UE li se interzice să pună fonduri și resurse economice la dispoziția persoanelor incluse pe listă.

UE, în calitate de vechi partener al Guatemalei, își menține angajamentul deplin de a sprijini dezvoltarea durabilă și favorabilă incluziunii în țară, în beneficiul tuturor. Promovarea și consolidarea guvernării democratice și a statului de drept reprezintă întotdeauna o parte indispensabilă a acestui efort.

  • „UE își menține sprijinul ferm și neechivoc pentru democrație în Guatemala. Adoptarea acestui cadru face parte din acest angajament. Arată că suntem alături de poporul din Guatemala și ne opunem celor care subminează democrația acestei țări. UE așteaptă cu interes să colaboreze îndeaproape cu viitoarea administrație a președintelui Arévalo și sunt încântat să mă deplasez în Guatemala pentru a asista personal la transferul puterii”, spune Josep Borrell, Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate.

La 28 august 2023, Tribunalul Electoral Suprem din Guatemala a anunțat rezultatele oficiale ale celui de al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale care au avut loc în această țară la 20 august 2023.

La 5 octombrie 2023, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate a emis o declarație în numele UE, exprimându-și profunda îngrijorare în legătură cu încercările persistente de subminare a rezultatelor alegerilor prin acțiuni juridice și procedurale selective și arbitrare, care nu sunt în conformitate nici cu Constituția Guatemalei, nici cu standardele internaționale și regionale la care Guatemala subscrie, și precizând că noi acțiuni de invalidare a rezultatului alegerilor și de subminare a democrației și a statului de drept vor avea un impact asupra relațiilor Guatemalei cu UE.

La 8 decembrie 2023, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate a emis o declarație prin care condamnă încercările de anulare a rezultatelor alegerilor generale și prezidențiale din Guatemala pe baza unor acuzații false de fraudă și a declarat că trebuie să se urmărească tragerea la răspundere a celor care obstrucționează tranziția democratică. UE a convenit, în principiu, să adopte un cadru care să permită măsuri restrictive specifice împotriva celor responsabili de aceste acțiuni.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare