Constanţa: Amenzi de 100.000 lei au fost date de Garda de Mediu în cazul instalaţiei ilegale de producere a alcoolului

Garda de Mediu Constanţa a aplicat amenzi în valoare totală de 100.000 de lei, în cazul instalaţiei ilegale de producere a alcoolului şi a cantităţii de 7.000 litri de ţuică ce au fost descoperite de poliţiştii de frontieră în urma unor percheziţii domiciliare, au informat, miercuri, reprezentanţii instituţiei.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Garda de Mediu Constanţa, comisarii instituţiei împreună cu poliţişti din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori de la Biroul Vamal de Frontieră Constanţa au efectuat un control la punctul de lucru al unei societăţi comerciale din localitatea Ostrov.

‘În timpul controlului s-a constatat că operatorul economic nu a solicitat şi nu a obţinut autorizaţie de mediu pentru activitatea de distilare a băuturilor alcoolice desfăşurată la punctul de lucru verificat. Totodată, s-a constatat că deşeurile generate din activitate, nu sunt gestionate corespunzător. Pentru încălcarea prevederilor (…) privind protecţia mediului şi ale (…) privind regimul deşeurilor s-au aplicat două sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 100.000 lei, precum şi sancţiunea complementară de suspendare a activităţii neautorizate. Au fost impuse măsuri de interzicere a desfăşurării activităţilor neautorizate şi igienizarea zonelor afectate de depozitări neconforme de deşeuri’, se arată în comunicat.

Pe 16 noiembrie, Garda de Coastă a informat că aproximativ 7.000 de litri de ţuică, în valoare totală de 140.000 de lei, o instalaţie ilegală de producere a alcoolului, precum şi suma de peste 32.000 de lei, au fost descoperite de poliţiştii de frontieră în urma a două percheziţii domiciliare efectuate în localităţile Ostrov şi Lipniţa. Percheziţiile au fost făcute pe baza a două mandate emise de judecători într-un dosar de cercetare penală.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare