Constanţa: Autocarul implicat în accidentul de la Năvodari a lovit un limitator de înălţime la trecerea pe sub un pod

Autocarul implicat, luni seară, în accidentul rutier de la Năvodari a lovit un limitator de înălţime, când şoferul a încercat să treacă pe sub un pod.

Cei aproximativ 40 de pasageri, cetăţeni ucraineni, sunt evaluaţi medical, intervenţia fiind în desfăşurare.

‘În prezent se efectuează evaluarea medicală a persoanelor implicate. Din primele date sunt 10 persoane care necesită asistenţă medicală. Situaţia este în dinamică’, a transmis ISU ‘Dobrogea’.

La faţa locului, echipajele operative intervin cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, trei ambulanţe SMURD, o autospecială de transport personal şi victime multiple şi trei ambulanţe SAJ.

Un accident în care a fost implicat un autocar a avut loc, luni seară, la Năvodari, autorităţile activând Planul Roşu de Intervenţie, având în vedere numărul de persoane implicate, a informat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare