Furnizarea apei calde va fi întreruptă în perioada 16 – 31 august în municipiul Constanţa pentru lucrări la reţeaua de transport a agentului termic, informează, joi, Primăria Constanţa.
‘Având în vedere că în această perioadă, în scopul pregătirii sistemului de termoficare pentru sezonul rece, se impune executarea unor lucrări de întreţinere şi reparaţii a instalaţiilor de producere a energiei termice din CET Palas şi a celor de transport şi distribuţie aflate în administrarea Termoficare Constanţa SRL fiind totodată necesare opriri tehnologice solicitate de constructor pentru derularea programului de investiţii de modernizare a reţelei de transport a agentului termic primar, vă informăm că în perioada 16.08.2022-31.08.2022 va fi oprită furnizarea apei calde de consum în municipiul Constanţa’, se arată într-un comunicat al Primăriei Constanţa.
Conform sursei citate, lucrările la sistemul de termoficare reprezintă investiţii necesare pentru modernizarea sistemului de termoficare.
‘Vă asigurăm că toate eforturile depuse de municipalitate împreună cu cei doi operatori locali de termoficare sunt îndreptate în direcţia realizării unui sistem performant de alimentare centralizată cu energie termică, care să asigure constănţenilor confortul termic dorit, la un preţ accesibil şi cu un impact minim asupra mediului, ca efect al proiectelor de investiţii în curs de derulare şi de perfomanţa noilor tehnologii din domeniu’, se mai arată în comunicatul Primăriei Constanţa.
Sursa: PRESSONLINE