Constanţa: O maşină în care se aflau patru persoane, printre care şi doi copii, s-a răsturnat pe câmp de pe autostrada A2. Victimele au fost duse la spital

O maşină în care se aflau patru persoane, printre care şi doi copii, s-a răsturnat pe câmp, joi dimineaţa, pe autostrada A2, după ce a rupt parapetul de protecţie, în zona localităţii constănţene Murfatlar. Victimele erau conştiente şi au fost duse la spital, transmite News.ro. 

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a transmis că pompierii au fost solicitaţi să intervină, joi dimineaţă, la un accident rutier petrecut pe A2, sensul de mers Bucureşti-Constanţa, în zona localităţii Murfatlar. La faţa locului s-au deplasat o autospecială de stingere, un echipaj SMURD B şi două ambulanţe ale Serviciului Judeţean.
Echipele de intervenţie au constatat că o maşină a părăsit autostrada A2 şi s-a răsturnat pe câmp, după ce a rupt parapetul de protecţie. În autoturism se aflau patru persoane, doi adulţi şi doi copii.

Conform Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, un bărbat de 42 de ani a suferit un traumatism cranian şi unul la picioare, o femeie de 40 de ani a fost diagnosticată cu traumatism de bazin şi traumatism cranian. De asemenea, un băiat de 16 ani şi un copil de patru ani au suferit  traumatisme craniene.

Victimele erau conştiente şi au fost duse la Spitalul Judeţean Constanţa pentru investigaţii suplimentare.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare