Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) ‘Sf. Apostol Andrei’ a decis suplimentarea cu nouă paturi speciale de terapie intensivă a celor 14 astfel de paturi existente pentru pacienţii aflaţi în stare gravă din cauza COVID-19.
Vor mai fi alocate şi 12 paturi de terapie intermediară, dotate cu oxigen, pe lângă cele 30 de paturi existente.
‘Conducerea SCJU Constanţa suplimentează paturile de terapie intensivă pentru pacienţii aflaţi în stare gravă din cauza noului coronavirus. 9 paturi speciale de terapie intensivă vor fi disponibile zilele care urmează, pe lângă cele 14 deja existente. În afară de cele 9 paturi ATI, vor mai fi alocate încă 12 paturi terapie intermediară (dotate cu oxigen). Astfel, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ‘Sf. Apostol Andrei’ Constanţa va dispune de 23 paturi ATI şi 42 paturi terapie intermediară (30 existente)’, reiese dintr-un comunicat de presă transmis vineri de purtătorul de cuvânt al SCJU Constanţa, Crina Kibedi.
Potrivit sursei citate, de la începutul pandemiei şi până în prezent, în cadrul secţiei Terapie Intensivă a SCJU au fost trataţi 1.305 pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19.
‘Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă ‘Sf. Apostol Andrei’ Constanţa vă asigură că, în permanenţă, se depun eforturi şi se iau toate măsurile pentru asigurarea unui act medical continuu şi de calitate. În acelaşi timp, pentru siguranţa Dumneavoastră şi a celor din jur, vă sfătuim să aveţi în continuare răbdare, să respectaţi cu stricteţe recomandările autorităţilor şi să vă adresaţi medicului de la primele semne de boală’, se mai spune în comunicat.
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Constanţa a informat, vineri, că la SCJU ‘Sf. Apostol Andrei’ din totalul de 14 paturi la ATI sunt ocupate 12, la respectiva secţie de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa sunt ocupate toate cele 10 paturi, aceeaşi situaţie fiind şi la spitalele din Medgidia (13 paturi la ATI) şi Mangalia 9 paturi la ATI).
Incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19 înregistrată vineri, ţinându-se cont de situaţia din ultimele 14 zile, este în judeţul Constanţa de 3,47 la mia de locuitori, iar în municipiul reşedinţă de 5,27 la mie.
Sursa: PRESSONLINE