O nouă sesiune de şedinţe de pregătire pentru examenul de Bacalaureat 2022 este organizată de Facultatea de Matematică şi Informatică (FMI) din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa, în perioada 5 martie – 11 iunie, a informat, miercuri, prodecanul instituţiei, Gabriela Badea.
Participarea la lecţiile de matematică este gratuită, acestea fiind susţinute online pe platforma Cisco Webex, în fiecare sâmbătă, între orele 12,00 – 14,00.
‘Lecţiile de pregătire pentru examenul de Bacalaureat au devenit o tradiţie pentru Facultatea de Matematică şi Informatică, acesta fiind al treilea an consecutiv în care organizăm şedinţele în format online, în timp ce în format clasic au loc de peste 20 ani evenimente dedicate elevilor, printre care şi astfel de lecţii’, a precizat Badea, printr-un comunicat de presă.
Conform sursei citate, elevii interesaţi să participe la aceste webinare se pot înscrie utilizând formularul https://bit.ly/FormularBAC2022. Detalii suplimentare despre şedinţele de pregătire se pot afla accesând https://fmi.univ-ovidius.ro/program-de-pregatire-pentru-bacalaureat-la-fmi-2022/.
La finalizarea programului de pregătire, elevii vor primi diplome de participare, acordate de FMI. AGERPRES / (AS – autor: Nona Jalbă; editor: Marius Frăţilă)
Sursa: PRESSONLINE