Constanța: Un bărbat de 32 de ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o sală de jocuri de noroc

Un bărbat de 32 de ani a murit după ce, în timp ce se afla într-o sală de jocuri de noroc din centrul municipiului Constanţa, i s-a făcut rău şi s-a prăbuşit pe podea.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a informat duminică, printr-un comunicat de presă, că lucrători ai Poliţiei Municipiului Constanţa – Secţia 3 Poliţie au fost sesizaţi, sâmbătă seară, că într-un imobil de pe strada Mihai Viteazu se află o persoană în stare de inconştienţă.

„Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat, de 32 de ani. Asupra acestuia au fost efectuate manevre de resuscitare, în urma cărora persoana a fost declarată decedată”, reiese din comunicatul IPJ Constanţa.

În urma examinării exterioare a cadavrului, s-a constatat că bărbatul nu prezenta urme vizibile de violenţă, fiind transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.

Poliţiştii au întocmit în acest caz un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare