Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea: Prinde contur prima Clinică de Radioterapie și Imagistică din Vâlcea!

Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea anunță marți că prinde contur prima Clinică de Radioterapie și Imagistică din Vâlcea.

În scurt timp, în curtea Maternității din Râmnicu Vâlcea, vom avea o clădire nouă, în care va funcționa una dintre cele mai moderne clinici de radioterapie și imagistică din România, spune președintele CJ Vâlcea.

Consiliul Județean Vâlcea a concesionat terenul pe care este amplasată această construcție, deoarece ne dorim ca vâlcenii, care suferă de această afecțiune cumplită – cancerul – să poată beneficia de servicii medicale de înaltă performanță.

”Am vizitat astăzi șantierul din curtea Maternității și am văzut că partea cea mai grea a construcției, respectiv structura de rezistență , a fost realizată. Urmează, în curând, și lucrările de zidărie și de compartimentare”, arată Rădulescu.

”Sunt mulțumit de modul în care se derulează activitatea în șantier, deoarece lucrările sunt avansate, iar investitorul și constructorul ne-au asigurat că acestea vor fi finalizate până la sfârșitul anului”, mai declară președintele Consiliului Județean.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare