Consumul de droguri, o problemă de sănătate publică. Ar trebui să treacă Agenția Națională Antidrog la Ministerul Sănătăţii?

Parlamentarii REPER Andrei Lupu, Simina Tulbure, Oana Cambera și Daniel Toda au depus azi, 18 octombrie, o inițiativă legislativă ce vizează trecerea Agenției Naționale Antidrog din subordinea Ministerului Afacerilor Interne în subordinea Ministerului Sănătății, se transmite într-un comunicat Reper.  

„În cadrul ședinței Consiliului Superior de Apărare al Țării din data de 12 octombrie, problema consumului – nu cea a traficului – de droguri s-a aflat pe ordinea de zi. Faptul că în cadrul ședinței s-a decis constituirea unui grup de lucru care există deja, ne arată că nu există o viziune clară și bazată pe studii pentru combaterea acestui fenomen. Testarea în școli este un alt element care ilustrează acest aspect. Până când nu vom înțelege că, de fapt, consumul de droguri este o problemă de sănătate și de educație, iar traficul de droguri este o problemă de siguranță națională, nu avem nicio șansă în lupta cu drogurile pe care o anunță toți liderii politici. Agenția Națională Antidrog, aflată în momentul de față în subordinea MAI, este o instituție neperformantă, desfășurând acțiuni care au un puternic caracter contra-productiv în domeniile prevenirii și combaterii consumului de droguri. Abordările polițienești alese de această instituție stigmatizează și vulnerabilizează potențialii beneficiari ai serviciilor lor, îndepărtează consumatorii de accesul la tratament și întrețin taboo-ul asupra fenomenului drogurilor. Dacă Guvernul crede că vom îmbunătăți situația consumului de droguri cu un polițist și o secretară în fiecare județ, se înșeală amarnic. Agenția Națională Antidrog trebuie să treacă la Ministerul Sănătății pentru a fi condusă de cadre medicale capabile să facă prevenție, de psihologi sau psihiatrii care știu ce înseamnă să lucrezi cu dependenții și să elaboreze campanii publice de impact, cu accent pe dimensiunea de sănătate publică. ” a declarat Andrei Lupu, unul dintre inițiatorii propunerii legislative.

Inițiatorii propunerii legislative subliniază că această schimbare ar poziționa România alături de țări precum Irlanda, Suedia, Finlanda, Austria, Portugalia, Spania, Croația și Bulgaria, care au în subordinea ministerelor sănătății instituțiile echivalente Agenției Naționale Antidrog din România.

„În toate aceste state, și nu numai, Ministerul Sănătății coordonează și este responsabil principal de totalitatea aspectelor de politici publice ce țin de fenomenul drogurilor, raportându-se la consumul de substanțe drept o problemă de sănătate publică, și nu una de ordine publică. Înțelegerea acestor aspecte fundamentale determină politici publice concentrate asupra prevenirii non-punitive a consumului, a ajutării consumatorilor și respectiv a reducerii daunelor consumului, nu a pedepsirii persoanelor consumatoare”, afirmă inițiatorii propunerii legislative.

Propunerea va fi dezbătută la Senat în calitate de primă cameră sesizată, urmând ca procesul legislativ să continue la Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare