În ultimele 24 de ore, Poliţia Română, împreună cu reprezentanţi ai celorlalte autorităţi cu atribuţii în domeniu, au continuat acţiunile pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19.
Peste 6.600 de poliţişti, împreună cu jandarmi, poliţişti de frontieră, cadre ISU, poliţişti locali, reprezentanţi ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Transporturilor şi ai autorităţilor publice locale, au desfăşurat 823 de acţiuni de verificare a modului în care se respectă măsurile de protecţie sanitară la nivel naţional.
Au fost efectuate 63.636 de verificări cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse.
În urma acţiunilor punctuale de control, au fost aplicate peste 3.866 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 665.670 de lei.
Exemplu:
ALBA – Un tânăr din Blaj, aflat în carantină, ar fi condus un autoturism fără a avea permis şi a provocat un eveniment rutier, din care au rezultat pagube materiale.
La data de 26 ianuarie 2021, în jurul orei 23.45, poliţiştii din Blaj au intervenit pentru soluţionarea unui eveniment rutier, din care au rezultat pagube materiale. Un tânăr, de 27 de ani, din Blaj, în timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu două autoturisme parcate pe marginea carosabilului.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
De asemenea, au constatat că atât conducătorul auto, cât şi o tânără, de 17 ani, pasageră în autoturismul condus de acesta, ar fi trebuit să se afle în carantină, la domiciliu, ca urmare a faptului că, la data de 23 ianuarie, s-au întors din Italia.
Tânărului i-a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere fără permis şi i-a fost aplicată o sancţiune contravenţională, de 1.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Faţă de tânăra care îl însoţea a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă de 500 de lei, în baza aceluiaşi act normativ.