În cadrul unei convorbiri telefonice care a avut loc joi, ministrul apărării naționale, Nicolae Ciucă, l-a felicitat pe omologul său din Republica Moldova, Anatolie Nosatîi, pentru preluarea mandatului apărării și i-a urat succes în îndeplinirea obiectivelor pe care și le-a propus.
Pe timpul convorbirii, cei doi oficiali au discutat despre stadiul și perspectivele cooperării bilaterale în domeniul apărării și au decis continuarea dialogului în vederea identificării unor noi proiecte de interes, în perspectiva consolidării sprijinului oferit de România pentru modernizarea, întărirea capacității operaționale și a nivelului de interoperabilitate al forțelor armate ale Republicii Moldova.
Totodată, cei doi miniștri au exprimat intenția de a continua și intensifica cooperarea și în cadrul inițiativelor regionale și organizațiilor internaționale.
De asemenea, ministrul Ciucă a exprimat întreaga disponibilitate pentru consolidarea cooperării practice în domeniile învățământului militar și al instruirii forțelor.
La finalul discuției, oficialul român i-a adresat ministrului apărării din Republica Moldova invitația de a vizita România în perioada următoare, invitatie acceptata de omologul din Republica Moldova.