Convorbire telefonică între miniştrii de externe român şi elen pe tema cozilor de la frontieră

În contextul întârzierilor înregistrate la punctul de frontieră dintre Bulgaria şi Republica Elenă (Kulata – Promachonas), odată cu instituirea, la 1 iulie, a noilor reguli privind intrarea cetăţenilor străini în Republica Elenă, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut o convorbire telefonică cu omologul elen, Nikos Dendias, căruia i-a prezentat situaţia cu care se confruntă cetăţenii români aflaţi în tranzit către Grecia, a informat joi un comunicat al MAE.

Ministrul Aurescu a făcut apel la identificarea unor soluţii pentru reducerea timpului de aşteptare şi evitarea aglomerării autoturismelor în acest punct de frontieră şi sugerând deschiderea şi altor puncte de frontieră, având în vedere demararea sezonului turistic.

În context, a menţionat ponderea importantă a turiştilor români în Grecia şi necesitatea asigurării condiţiilor optime pentru ca aceştia să poată ajunge în cele mai bune condiţii la locul de petrecere a vacanţei.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe a întreprins de urgenţă demersuri pe lângă Ministerul de externe elen, atât prin intermediul Ambasadei României la Atena, cât şi pe lângă Ambasada Greciei la Bucureşti, solicitând autorităţilor elene identificarea rapidă a unor soluţii care să permită fluidizarea traficului în punctul de frontieră Kulata – Promachonas.

Partea elenă a transmis că are în atenţie situaţia creată la frontieră şi că acţionează pentru identificarea de soluţii pentru fluidizarea circulaţiei, inclusiv prin stabilirea de controale comune cu autorităţile bulgare. O primă măsură deja luată este crearea unui flux separat pentru autoturismele înmatriculate în statele membre UE.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe precizează că, din dispoziţia ministrului afacerilor externe, un reprezentant al Consulatului General al României la Salonic se află la punctul de trecere a frontierei Kulata – Promachonas pentru a acorda asistenţă cetăţenilor români.

„Ministerul Afacerilor Externe va continua să urmărească îndeaproape evoluţiile cu privire la tranzitul cetăţenilor români prin punctul de trecere al frontierei menţionat şi va rămâne în dialog constant cu autorităţile elene pentru identificarea soluţiilor necesare reducerii timpului de aşteptare şi prevenirea unor astfel de situaţii în perioada următoare”, a informat comunicatul de presă.

MAE reaminteşte că în cursul zilei de ieri a fost emisă o atenţionare de călătorie – https://www.mae.ro/node/51914 – prin care cetăţenii români au fost informaţi asupra limitării accesului pe cale rutieră în Grecia printr-un singur punct de frontieră, respectiv Kulata-Promachonas, precum şi asupra faptului că toate persoanele care intră pe teritoriul Republicii Elene (pe cale aeriană, rutieră sau maritimă) sunt obligate să completeze, cu cel puţin 48 de ore înainte de începerea călătoriei, un formular electronic (Passenger Locator Form), prin intermediul căruia să poată fi asigurată evidenţa electronică a celor care călătoresc în această ţară.

Cozi kilometrice s-au înregistrat joi la intrarea în Grecia prin punctul de frontieră Kulata-Promachonas.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare