Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, s-a întâlnit marţi cu Rick Perry, secretarul pentru Energie al Statelor Unite ale Americii, pe agenda discuţiilor fiind componenta de cooperare în sectorul energetic din cadrul Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA.
Întrevederea preşedintelui Camerei Deputaţilor cu secretarul pentru Energie al Statelor Unite ale Americii a constituit o oportunitate de evidenţiere a potenţialul ridicat al cooperării româno-americane în domeniul energiei, în cadrul Parteneriatului Strategic, a informat un comunicat al Camerei Deputaţilor.
România este un furnizor de securitate energetică atât în regiune, cât şi în Europa, cu potenţial de a-şi întări acest rol, contribuind activ prin politica şi programele sale la atingerea obiectivelor Uniunii Europene în domeniul energetic. În acest context, oficialul român a apreciat proiectele energetice ca un element-cheie de susţinere a cooperării economice, astfel încât aceasta să atingă nivelul de excelenţă care deja există în cooperarea România-SUA în domeniul securităţii, a preciyat sursa citatî.
„Este necesară adaptarea strategiei şi politicilor naţionale pentru a răspunde atât cerinţelor de securitate, cât şi celor de mediu, precum şi nevoilor investitorilor şi participanţilor la piaţa energiei.
Energia este un element fundamental pentru dezvoltarea economică a regiunii Mării Negre şi, implicit, a regiunii Europei de Sud-Est, iar România joacă un rol extrem de important în această ecuaţie”, a declarat cu acest prilej Liviu Dragnea.
Discuţiile au vizat, de asemenea, cooperarea între entităţile de cercetare din România şi laboratoarele naţionale din SUA (din cadrul Departamentului pentru Energie) pentru dezvoltarea noilor tehnologii de gestionare a energiei, de depozitare, de folosire a energiei nucleare în domeniul civil, fiind menţionată platforma laser de mare putere din apropierea Bucureştiului, cu cea mai avansată tehnologie din domeniu la nivel mondial.
Secretarul pentru Energie al Statelor Unite ale Americii, Rick Perry, s-a aflat la Bucureşti cu prilejul participării sale la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări.
La întrevedere au participat, de partea română, Georgian Pop, secretar al Camerei Deputaţilor, şi Octavian Petric, vicepreşedinte al Comisiei pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor.