CORECTURĂ la ştirea difuzată joi, la ora 19,43, pe fluxurile Muntenia şi Justiţie şi interne

În ştirea cu titlul ”Tulcea: Neutralizarea minei de pe plaja de la Marea Neagră din Sfântu Gheorghe, încheiată fără incidente”, difuzată joi, la ora 19,43, pe fluxurile Muntenia şi Justiţie şi interne, ultimul paragraf se va citi corect: ”De la începutul războiului declanşat de Rusia în Ucraina, pe teritoriul României au fost neutralizate cinci mine marine, pe cel al Bulgariei, alte patru, în Turcia – patru, iar în Ucraina – 40”.

Retransmitem ştirea în forma corectă:

Tulcea, 26 ian /Agerpres/ – O echipă specializată a Forţelor Navale Române (FNR) formată din militari din Constanţa şi Tulcea a neutralizat, joi după-amiază, mina marină descoperită pe plaja de la Marea Neagră din Sfântu Gheorghe, misiunea încheindu-se fără incidente, a anunţat purtătorul de cuvânt al instituţiei, colonel Corneliu Pavel.

Mina a fost descoperită de poliţiştii de frontieră ai Gărzii de Coastă, în timpul unei misiuni de supraveghere a ţărmului din Delta Dunării, misiunea echipei EOD, specializată în distrugerea dispozitivelor explozive, care se află în serviciul de luptă permanent la Divizionul 175 Nave Scafandri, şi cea a echipei EOD din serviciul de luptă permanent de la Regimentul 307 Infanterie Marină din Babadag fiind considerată una cu grad ridicat de risc.

‘Orice mină marină care ajunge în proximitatea plajelor sau pe plajă reprezintă un pericol pentru populaţia din zonă, pentru cei care desfăşoară activităţi de pescuit. La o atingere a acestui obiect periculos, se pot produce catastrofe şi pierderi de vieţi omeneşti’, a precizat pentru AGERPRES reprezentantul FNR, colonel Corneliu Pavel.

El a amintit că viceamiralul Mihai Panait a ordonat ca intervenţia să fie executată de echipa EOD specializată în distrugerea dispozitivelor explozive aflată în serviciul de luptă permanent la Divizionul 175 Nave Scafandri împreună cu echipa EOD din serviciul de luptă permanent de la Regimentul 307 Infanterie Marină din Babadag.

‘Mina era chiar la gura de vărsare a Dunării în mare. Scafandrii au scos mina din apă şi, pe uscat, la limita plajei, au pus în aplicare procedurile operaţionale standard. Nu au întâmpinat probleme de niciun fel. Activitatea s-a desfăşurat conform standardelor’, a precizat reprezentantul FNR.

Pavel a mai spus că misiunea de pe plaja de la Marea Neagră din apropierea satului Sfântu Gheorghe a fost prima de acest fel pentru echipa EOD a Regimentului 307 Infanterie Marină din Babadag, iar echipa formată din cinci militari din Constanţa şi doi din Babadag a fost condusă de căpitanul comandor Cătălin Gherghinescu.

Potrivit sursei, de la începutul războiului declanşat de Rusia în Ucraina, pe teritoriul României au fost neutralizate cinci mine marine, pe cel al Bulgariei, alte patru, în Turcia – patru, iar în Ucraina – 40. AGERPRES

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare