Coreea de Sud, China şi Japonia participă la primul lor summit trilateral în peste 4 ani

Liderii Coreei de Sud, Chinei şi Japoniei vor participa la primul lor summit trilateral în peste 4 ani, care va fi organizat la Seul, pe 26-27 mai, a anunţat joi preşedinţia sud-coreeană, relatează Reuters, arată Agerpres.

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol va purta duminică discuţii bilaterale cu premierul chinez Li Qiang şi premierul japonez Fumio Kishida, înainte de o întâlnire în trei de luni, a declarat adjunctul consilierului pentru securitate naţională de la Seul, Kim Tae-hyo.

Cei trei vor adopta o declaraţie comună în şase domenii de activitate, inclusiv economie şi comerţ, după summitul trilateral, a declarat el în cadrul unui briefing.

Cele trei state vecine au convenit să organizeze summitul anual începând cu 2008 pentru a stimula cooperarea regională, dar iniţiativa a fost afectată de dispute bilaterale şi de pandemia de COVID-19. Ultimul lor summit trilateral a avut loc la sfârşitul lui 2019.

Summitul are loc în contextul în care Coreea de Sud şi Japonia fac eforturi pentru a-şi ameliora relaţiile tensionate de dispute istorice, aprofundând în acelaşi timp parteneriatul trilateral cu SUA, în contextul intensificării rivalităţii dintre Washington şi Beijing.

Beijingul a avertizat anterior Washingtonul că eforturile sale de a dezvolta şi mai mult relaţiile cu Seul şi Tokyo ar putea provoca tensiune şi confruntare în regiune, notează Reuters.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare