Interpreta Corina Chiriac va susţine un recital la TIFF 2022, la gala de deschidere, anunță Agerpes.
„Festivalul Internaţional de Film Transilvania îşi deschide porţile pe 17 iunie, cu proiecţia unuia dintre cele mai aşteptate titluri ale anului 2022 – „Reţeaua Jane” (regia Phyllis Nagy), o poveste curajoasă despre câteva femei care au schimbat lumea, cu Elizabeth Banks şi Sigourney Weaver în rolurile principale. Gala de Deschidere va debuta cu un moment muzical semnat de Strings Quartet. Seara va continua cu un recital extraordinar oferit de o legendă a muzicii uşoare româneşti, CORINA CHIRIAC. Artista care a încântat generaţii întregi de români cu vocea sa inconfundabilă este absolventă a I.A.T.C. „I.L.Caragiale” Bucureşti (promoţia 1972, clasa Actorie, profesori Constantin Moruzan şi Mihai Mereuţă) şi a debutat ca actriţă, studentă fiind, pe scena Teatrului de Comedie”, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de organizatorii festivalului.
Potrivit sursei citate, Corina Chiriac va fi omagiată pe scena Galei TIFF 2022 şi va primi o distincţie specială, acordată în onoarea celor peste cinci decenii de activitate artistică susţinută.
„Lansată deja în cariera muzicală care avea să devină una fabuloasă, Corina Chiriac a fost protagonista a sute de producţii TV şi a unor filme artistice; în 1972 interpretează rolul principal feminin din filmul „Aventuri la Marea Neagră” (regia Savel Stiopul), alături de Florin Piersic. Au urmat în acelaşi an rolurile din filmul „Cu mâinile curate” (regia Sergiu Nicolaescu) şi serialul TV „Muşatinii”, în regia Soranei Coroamă Stanca. (…) Fanii vor putea intra în dialog cu CORINA CHIRIAC, sâmbătă, 18 iunie, de la ora 11:00, în cadrul primei întâlniri cu artiştii români din seria InspiraTIFF, organizată în Piaţa Unirii în fiecare zi de festival, cu acces gratuit. Întâlnirea cu publicul va fi moderată de Cristian Gridean”, se mai arată în comunicat.
Peste 2.500 de spectatori sunt aşteptaţi la evenimentul de deschidere a TIFF, programat de la ora 20:45 în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca.
TIFF organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia Festivalul de Film Transilvania, iar AGERPRES este partener media.