Fostul mare fotbalist și antrenor român, Cornel Dinu, s-a arătat entuziasmat de felul în care s-au comportat copiii prezenți la meciul de fotbal dintre România și Andora, scrie r3media.ro.
El a declarat că entuziasmul copiilor pentru echipa națională arată că „gena poporului este încă curată”.
Cornel Dinu (75 de ani) a spus că cei 22.000 de copii au arătat „patriotism”.
Un mare dram de speranță, în atașament, în patriotism, l-au dat cei 22.000 de copii. Aici este meritul Federației dacă au organizat acest lucru, au fost pe stadion și au încurajat echipa națională. De o manieră nu numai decentă, dar cu un atașament patriotic care nouă ne-a lipsit. Pe mine m-a emoționat de maniera în care să spun că a fost unul din cele mai interesante jocuri ale echipei naționale.
Prezența acestor tineri și comportamentul lor au fost extraordinare. Ceea ce denotă că gena poporului este încă curată. Este stricată de fel și fel de emisiuni din afară de educație modernă care sunt niște tâmpenii, care îndepărtează de școala adevărată. Suporterii aceștia, ideea a fost foarte bună să aducă copii, iar comportamentul lor mi-a dat o speranță fantastică că acest popor nu este încă pierdut cu modernismul acesta care ne atacă sub forme distructive.
Mi-au făcut o bucurie extraordinară. Vocile acelea curate, sufletele acelea curate au fost o binefacere pentru ceea ce înseamnă reflecția de a se întoarce la binele comportamental național care ne-a caracterizat”, a spus Dinu, citat de fanatik.ro.
Cornel Dinu este unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria clubului Dinamo București, pentru care a jucat peste 450 de meciuri.
La echipa națională a disputat 67 de meciuri. A fost declarat fotbalistul român al anului de trei ori.
De asemenea, cei de la gruparea „Uniţi sub Tricolor” au scris pe Facebook: „Copiii care cu entuziasm, speranță și tricolorul impregnat în suflete și-n inimi asigură o ambianță caldă și deosebită în această seară, suntem fiecare dintre noi cu 10, 20 sau 30 de ani în urmă, când întreaga săptămână dinaintea meciului naționalei, dar mai ales în ziua în care juca România, nu mai conta nimic altceva.
Jucam pe maidane cu numele jucătorilor generațiilor ’80 și ’90 inscriptate pe spatele tricourilor, zile întregi înainte de marile meciuri făceam tactica și discutam doar despre asta cu colegii și copiii din cartier, completam cu ardoare tricolorii in albumele Panini la turneele finale, nopțile ne visam marcând golul victoriei pentru România, iar orele până la meci tremuram de emoții și încredere pentru echipa noastră, pentru țară, pentru patrie!
Căci da, cei care iubeam și sufeream până dincolo de limite pentru aceste trei culori transpuse în echipamentul naționalei, încă din fragedă copilărie, suntem cei care am rămas și fizic omniprezenți alături de România, susținând-o și reprezentând-o meci de meci, an de an, deplasare de deplasare, la bine și mai ales la rău, cu sute de mii de kilometri parcurși pentru a tine steagul sus și cu sacrificii de neimaginat.
Tocmai de aceea, copiii din prezent și inclusiv cei peste 20.000 juni prezenți pe stadion se identifică mereu cu noi, ne urmăresc, ne simpatizează și își doresc să vina împreună cu noi pe stadion acum și când vor crește, pentru că suntem la fel, simțim la fel, pentru că atât noi, cât și ei, punem pasiunea pe primul plan, pentru că dragostea pentru România este neîntinată de nimeni, fie organizații fotbalistice, gropari ai fotbalului sau presă (inclusiv haimanalele de comentatori).
Și nu în ultimul rand, copiii care fac tribunele să vibreze și-i împing de la spate pe jucători în această seară, reprezintă infinit mai mult decât un stadion arhiplin care cu excepția peluzei, în ultimele minute cu Israel și la fiecare meci mai prost pe teren propriu, și-a huiduit copios echipa, în loc s-o susțină până la ultimul fluier. Suntem convinși că junii de azi nu i-ar fi huiduit niciodată pe băieți, indiferent de scor. Aveți vreo îndoială? Întrebați-i pe cei din teren, nu pe coruptibilii din presă sau pe cei la costum, din birouri.
Din generație în generație, Uniti sub tricolor, o țară, un popor!”.
