„Înțeleg că nu v-ați prezentat la audierea anunțată de Comisia pentru Constituționalitate a Senatului. Presupun că v-ați acoperit cu agenda încărcată și că ați lipsit nu din disprețul față de componență și nu ați exclamat „ăștia cine se cred?””, scrie, în cotidianulhd.ro, Cornel Nistorescu.
„Dar, dacă n-ați putut ajunge, ar fi trebuit să trimiteți măcar adresa cu solicitările CCR pentru spațiu, număr de angajați, fonduri etc. Orice, care a premers dubioasa întâlnire prin birourile altora. Presupun că există. Dacă o aveți, o puteți face publică sau expedia prin curier. Nu poate fi secret de stat. Din pământ, de sub pământ, trebuie să arătați o adresă sau un mesaj cu o solicitare oficială a CCR. Altfel, oricât îngroșați vocea și vă umflați pectoralii încercând să minimalizați întâlnirea, riscați să fiți acuzat de o tentativă, de o minciună grosolană și de o sforărie politică înnodată și în moral, și în penal.
Exact ca în cazul autobuzelor școlare achiziționate în județul Bihor”, spune Nistorescu.



