Cornel Nistorescu: Ciolacu a descins printre băbuţele de la Ţinteşti cu o coloană de autoturisme şi urmat de bodiguarzi

„Elena Udrea cînd se umflase în penele lui Traian Băsescu a descins la Nana cu o coloană de autoturisme așteptată ca Făcătoarea de minuni. Și ea se visa președinte, buricul pămîntului și deșteapta luminată dormind pe cărți citite de alții. La fel, Marcel Ciolacu, la fel de închipuit ca Elena Udrea, doctor în toate și în nimic, ca un Sfînt Sisoe și-a etalat caracterul la Țintești, în județul Buzău, pe stadionul Luceafărul”, scrie, în Cotidianul, jurnalistul Cornel Nistorescu.

„Luceafărul buzoian s-a arătat la băbuțele din Țintești cu o coloană de mașini și cu bodiguarzi, însoțit nu de Fane Fileață, ci de prietenul său de pescuit, cultul Lucian Romașcanu, din ce în ce mai rotund și îmbumbat (încheiat) grotesc peste burtă, strîmbîndu-se ca o curcă beată la cîrdul de băbuțe adunate pe terenul de fotbal. La Buzău, Marcel Ciolacu, Mihai Tudose, ultima luminăție PSD, și Lucian Romașcanu nu le-au trîntit pe băbuțe, le-au pupat și le-au amăgit pe un teren de fotbal, mai mult un tăpșan pentru gîște, transformat în poligon electoral pentru proști. Pentru că Marcel Ciolacu a pierdut discursul scris și a gîgîit puțin (citez:„Hai, organizare! La muncă! Tre să și muncească cineva”), reproduc o parte din tezaurul de gîndire vărsat la Buzău de Mihai Tudose, steaua europarlamentară a PSD:

„Voi vorbi ca brăilean despre ce înseamnă Buzăul pentru zonă, ce au omis să spună antevorbitorii, dar sunt convins că domnul prim-ministru va puncta, sunt proiecte pentru dezvoltare comună, Buzăul cu zonele învecinate. Aici mă refer la eforturile administraţiilor locale din Buzău şi Brăila pentru a determina construirea drumului expres, pe lângă autostradă, de la Buzău la Brăila, ceea ce va duce la o dezvoltare a componentei industriale a Buzăului, Brăila devenind, practic, ieşirea la Dunăre, la port, pentru industria buzoiană, care, din câte am văzut, este în continuă dezvoltare. Pentru realizarea proiectului despre care am vorbit, banii vor veni de la Uniunea Europeană, de aceea trebuie să spunem încă o dată despre importanţa prezenţei noastre în familia europeană. În ceea ce priveşte alegerile locale şi europarlamentare, în urmă cu patru ani, Buzăul a fost înaintea Brăilei, cu câteva procente, dar noi am fost pe locul doi. Buzăul a fost primul judeţ din România care a implementat manualul de istorie locală. Un astfel de lucru se va întâmpla şi la Brăila, începând cu noul an şcolar. Jos pălăria pentru colegii de la Buzău!”.

La Buzău, PSD a declanșat o „inundație de gîndire”. Și cam atît!”, scrie Nistorescu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare