„Sperietura trasă de Marcel Ciolacu este una de copil fugărit de o turmă de bivoli furioși. La ieșirea pe șosele a transportatorilor și fermierilor, Ciolacu s-a pitit după incoerentul și caraghiosul ministru al Agriculturii (pus de Paul Stănescu la înaintare) și îndărătul perdelei de diversiuni creată cu ajutorul televiziunilor care ciugulesc de la buget”, scrie, în Cotidianul, jurnalistul Cornel Nistorescu.
„Și cînd a înțeles că nu mai ține, a ieșit la balcon:
„ -Așa cum ne-am luat angajamentul în fața fermierilor, continuăm adoptarea și implementarea măsurilor de sprijin pe care le-am stabilit împreună! Săptămâna trecută am aprobat un sprijin de 100 euro/ha pentru fermierii din sectorul vegetal și echivalarea permisului categoria B cu Tr.1. În ședința de Guvern de azi (joi – n.red.), am adoptat și acordarea a 100 de euro/animal, pentru crescătorii de vite de carne și bivolițe! Primesc sprijin proporțional și crescătorii de porci și păsări (100 euro/UVM) ) a zis Ciolacu.
Un fel de suta de euro a lui Ciolacu, Dumnezeu știe de unde scoasă de prin buget, și însumînd 16 milioane. Sunt ceva bani în joc, semn că prin birourile premierului și ale Finanțelor se mai găsesc. Sau, și mai rău, că i-au luat de cine știe unde și ne vor jupui în plus și de această sumă ca să o pună la loc.
S-ar putea ca o sută de euro de animal și de hectar să însemne ceva. După cum folosirea categoriei B la conducerea tractorului și 2 lei la litrul de motorină să mai ușureze viața agricultorilor. Dar nu mult. Puțin, foarte puțin și numai pentru o vreme. Fluctuațiile din piețe și agitațiile din economia lumii vor reduce toate aceste măsuri la dreptul de a conduce tractorul cu un carnet de categoria B.
Și iar o vor lua de la capăt.
Ce am înțeles din proteste și din măsurile guvernului? Că mobilizarea amatoare a protestatarilor i-a împiedecat să formuleze o listă solidă de revendicări. Improvizațiile și pretențiile unora au dus la formulări comice sau imposibile. Naivitatea a fost și codița de care s-au agățat și guvernanții și televiziunile pentru a domoli și fîsîi tensiunea și nemulțumirile. Din păcate, lipsa de organizare, de structuri reprezentative și de lideri a slăbit cu mult din forța acestui protest adevărat. În cele din urmă, transportatorii și agricultorii s-au ales cu un singur mare cîștig: au aflat ce putere au, ce pot obține și că s-ar putea întoarce.
De partea cealaltă, guvernul s-a mulțumit să cîrpească situația cu măsuri pe fugă. Cu suta de euro a lui Ciolacu, agricutura română rămîne pe loc sau își continuă regresul. Cu trei persoane străine de domeniu (Ciolacu, Boloș și Barbu) guvernul nici nu putea face mai mult. Tripleta nu are materia cenușie pentru a pune la cale o relansare a domeniului. Cu cei trei, orice fermă, de la găini la bivolițe, ar da faliment la prima încercare.
Cu suta de euro, agricultura română mai primește o aspirină, iar guvernul Ciolacu, un răgaz mititel. Nimic mai mult!”, scrie Nistorescu.