Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Cornel Nistorescu: Debarcarea lui Fritz înseamnă distrugerea cetei politice de influență germană care acum chiar dă tonul în România. Iar o asemenea operațiune nu poate fi o simplă răbufnire românească, ci mai degrabă ar putea fi vorba și de un accent american în materie

„O mare parte din populația care se întreabă încotro merge țara este preocupată de culisele întîlnirii dintre premierul destituit Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu, președintă în exercițiu la Curtea Constituțională a României. Întîlnirea cu pricina, mermelită oficial, s-ar fi desfășurat la  sfîrșitul săptămînii trecute, în biroul șefului de Senat, dar în absența acestuia, la o oră cînd parlamentarii și funcționarii o tuleau în weekend”, scrie, în Cotidianul, Cornel Nistorescu.

„De ce acolo, într-un birou pustiu, aflat pe aproape de spațiile CCR și nu la guvern sau într-un restaurant mai retras. La guvern, întîlnirea nu s-ar fi putut petrece decît dacă președinta CCR ar fi avut de revendicat chestiuni tehnice de funcționare a CCR. Dar pentru asta ar fi trebuit să fi avut deja un necesar determinat în actele Curții și o adresă de solicitare pentru rezolvarea problemei sau pentru lămurirea dosarului tehnic, aflat în dificultate. Nici urmă de așa ceva.

La un restaurant ar fi însemnat „începutul unei lungi și adînci prietenii”, oricum suspectă și aceasta. Iar în biroul președintelui Senatului (bănuit de a fi protejat informativ din toate punctele de vedere) nu putea fi vorba decît de o înțelegere. Adică de o găinărie politică. Mă refer la o dispută între instituții, încă ne-scăpată în presă) sau la o mînărie politică. Oricare ar fi fost, ar fi indiscutabil suspecte.

O întîlnire cam de aceeași natură trebuie să se fi petrecut și la decizia de anulare a alegerilor din 2024. Tot pe șest, tot cu un scop, tot în pregătirea unei decizii pe care, ulterior, CCR-ul a și anunțat-o. Exact ca acum. Doar nu o fi răbufnit CCR, așa, tam-nisam, cînd a aflat rezultatul și cînd o fi citit hîrtiile redactate de servicii și venite pe filiera CSAT. Și atunci au pregătit-o cu întîlniri prealabile. Și acum, la fel! S-au întîlnit să coacă oarece.

Reacția CSM-ului, a judecătorilor și a presei este întemeiată. O curiozitate nebună îi macină pe toți. Ce-au pus la cale? Un răspuns  favorabil la contestațiile depuse la CCR? Care ar fi putut fi mobilul acestei negocieri secrete între Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu? Cu siguranță că nu vacanțe, fonduri sau inițiative legislative. Din punctul acesta de vedere, Ilie Bolojan, oricît s-ar zbate, este deja amputat juridic. Nu mai poate face mare brînză. Drumul său spre Parlament este închis pentru că nu mai are picioare de mers în fața acestuia.

Reacția urmașilor spirituali ai Monicăi Macovei a fost pe măsură. Progresiștii au răspuns cu un soi de „ba pe-a mă-tii!”. Adică „și voi ați făcut la fel! Și voi v-ați întîlnit la PSD cu  judecătorii!”. Discipolii Monicăi Macovei, fiii ploii de la Bruxelles, s-au agitat să creeze o atitudine favorabilă în societate pe fondul căreia să poată avea loc salvarea bănuitului și sancționatului definitiv Dominic Fritz.

Adică respingerea Legii Incompatibilității în forma în care l-ar nenoroci pe primarul Timișoarei, președinte al USR, bănuit a fi și reprezentant al politicii germane în România.

Dacă privim cu calm și puțină nepăsare acest comportament de sforărie (tipic mafiotism politic, posibil și repetabil într-o vreme în care puterea dă mai multe semne că nu-i pasă de nimeni și de nimic!), n-avem încotro și trebuie să ne întoarcem privirile și atenția spre această Grupare a Străinătății, din ce în ce mai activă și mai orientată spre și în jurul intereselor germane. Bătălia pentru SAFE pe miliardele care se îndreaptă spre Rheinmetall poate fi chiar miezul fierbinte al  acestei confruntări în care Oana Gheorghiu pare mai degrabă adusă pentru a rezolva chestiunile de „bucătărie”.

De fapt, debarcarea lui Dominic Fritz ar însemna distrugerea cel puțin temporară a solidului grup pro-german din țara noastră, a cetei politice  de influență care acum chiar dă tonul în România. Iar o asemenea operațiune nu poate fi o simplă răbufnire românească, total întîmplătoare. Mai degrabă ar putea fi vorba și de un accent american în materie.

Hazos și de înecat în speculații este și va fi felul în care întîlnirea a fost dată în vileag. A venit de la cineva care nu a trecut pe acolo întîmplător. Mai degrabă cu sarcină și care a comunicat informația unui parlamentar și fost ministru. Și transmisă populației ca să șifoneze  cumplit, chiar să umple de sînge orice decizie. Ceea ce, cu această ocazie, se petrece pentru a doua oară cu CCR.

În ceea ce îl privește pe Ilie Bolojan, negocierile s-au cam terminat, iar țînțarul l-a mușcat de nas. Rău de tot!”, spune Nistorescu.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare