„Multă lume zice că moda demolării statuilor vine din SUA, unde a început rescrierea istoriei. Coloniștii și cei implicați în comerțul cu sclavi au fost coborîți de pe soclu și împinși într-o uitare sancționatorie. Un fel de decont tardiv petrecut doar în pagina de memorie colectivă și în superficiale manuale de istorie. Adevărul este că prima campanie de ștergere din istorie a unor personalități neconvenabile ideologiei s-a petrecut în anii comunismului. Nu în România a dispărut din Piața Victoriei statuia ecvestră a Regelui Ferdinand? Nu le-a păsat cîtuși de puțin că avea 8,5 metri și era a unui întregitor de țară, că i se spunea chiar Ferdinand Întregitorul și că aparține unui mare sculptor, arhitect și scriitor croat, un nume în cultura europeană, Ivan Mestrovic! Au demolat-o și au topit-o! Nici măcar nu au păstrat-o într-un loc mai ferit, semn că decidenții nu aveau nici o îndoială în raport cu trecerea timpului. Chiar se credeau stăpînii Eternității. Parcă au făcut-o cu aerul că iau o hotărîre definitivă asupra ei”, scrie, în Cotidianul, Cornel Nistorescu.
„Același lucru s-a petrecut cu statuia ecvestră a Regelui Carol I, amplasată în Piața Palatului Regal, tot de Ivan Mestrovic! O soartă asemănătoare au avut și monumentele lui Take Ionescu, precum și cel dedicat Brătienilor sau cel al lui Pake Protopopescu. Comuniștii au vrut să-i șteargă pe toți din memoria colectivă și chiar din manualele de istorie. Pentru o vreme, chiar au reușit, fără să realizeze că după ei nu vine sfîrșitul lumii, că viața merge mai departe și că imaginile unor personalități se vor întoarce mai abitir ca stafiile din legendele englezești.
Chiar degeaba, în locul lor au fost ridicați V. I. Lenin și I. V. Stalin? Și ei au urmat soarta celor care le-au luat locul. Chiar una mai rea. Sunt disprețuiți și înjurați și după dispariția statuilor. Unii români plecați peste graniță cînd se întorceau în țară vorbeau despre Piața Ferdinand și n-o mai găseau pe hartă. La fel, și alții români din diaspora, porniți în pribegie în anii proletcultismului, scriau în jurnalele lor sau povestesc și acum despre piața I. V. Stalin. Nici urmă de ea! Și, cu toate că au dispărut, omenirea nu păstrează lui Lenin și lui Stalin o memorie pozitivă și nu îi omagiază. Chiar și fără expresia lor în bronz sau în piatră, peste tot în lumea liberă reprezintă tot ceea ce au fost, niște cultivatori de utopii și întemeietori sau susținători de sisteme totalitare.
Culmea este că din această lecție a jocului cu statuile practicat de comuniști n-au învățat mai nimic nici campionii democrației din SUA și nici epigonii lor din zilele noastre din Europa de Est. După deceniile de absurdistan sovietic au trecut și ei la un absurdistan democratic declanșat în numele unor valori morale. Nu le-a fost suficientă demolarea statuilor lui Petru Groza și a lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Tot ei s-au apucat de puricarea culturii române tot după criterii ideologice și politice.
Au urmat disputele în jurul unor statui și plăci comemorative dedicate lui Mircea Vulcănescu și Nae Ionescu și de o alta, mai recentă, vizînd o statuie a lui Octavian Goga, ridicată la Iași, tot pentru varii legături sau apropieri de Mișcarea Legionară. De la comunism s-a trecut la criteriul antisemitismului devenit acerb exact într-o perioadă de mare susținere din partea țării noastre a Ucrainei în războiul cu Rusia, Ucraina fiind în fapt țara cu statuile și omagiile aduse lui Stepan Bandera, „eroul” cu cele mai cumplite execuții în masă în rîndul populației evreiești în timpul celui de-al doilea război mondial. Țări vecine și prietene, cu criterii diferite și contradictorii.
Ce s-a apucat să impună Partida Străinătății în România nu izbutesc să aplice forțele patriotice „pro-europene” în Ucraina.
Pe fondul acesta a apărut și ultima dispută legată de o statuie a poetului Adrian Păunescu. Caractere mucilaginoase convertite în militanți intransigenți pentru democrație cer eliminarea statuii poetului pentru poemele sale dedicate lui Nicolae Ceaușescu. Cum fac parte dintre cei care au petrecut ani buni de jurnalism la revista Flacăra sub conducerea lui Adrian Păunescu, poate unul dintre cele mai spectaculoase proiecte de presă scrisă din istoria României, mă văd obligat să îi dedic în zilele următoare un articol separat”, spune Nistorescu.
