„Președintele nu putea să treacă peste aniversarea NATO, instituția de care își leagă atîtea speranțe ca să mai părăsească măcar o vreme România. Fac parte dintre aceia care sunt convinși că președintele țării este străin de orice preocupare, strategie și experiență militară. Şi că vrea la NATO pentru a continua să trăiască în confortul altei dregătorii. Adică să ducă o viață liniștită, cu valeți și recepții, cu șoferi și pază și să locuiască undeva departe de privirile și vocile românilor care au să-i spună ceva”, scrie, în Cotidianul, jurnalistul Cornel Nistorescu.
„Ca să nu mai facă un drum pînă la Mihail Kogălniceanu, la Fetești sau la poligonul de la Cincu, unde ar fi trebuit să deosebească armele, uniformele și gradele, a convocat o aniversare „in house!”. Este mult mai comod să citești un discurs lîngă trimișii lui Eduard Hellvig în Guvern și Parlament. Nu l-a durut gura să citească de pe foi aceleași banalități pe care ni le servește la toate evenimentele de politică externă. Suntem „ferm ancorați în NATO și în Uniunea Europeană, precum și în Parteneriatul Strategic cu Statele Unitee”, zice președintele, el fiind mai ancorat de NATO mult mai mult decît noi și chiar decît țara. El se și visează conducătorul de oști, marele apărător al granițelor Estice ale Europei. Că nu-l doare gura și nici sufletul!
El știe ceea ce noi nu știm și, din cîte îmi amintesc, nici nu ne-a promis cînd a fost votat și nici n-am decis și nici n-avem habar ce a promis prin alte părți. Presupun că semnificația frazei următoare din discurs conține mai multe date decît ne-au fost puse la dispoziție: „Trebuie să intensificăm eforturile pentru a consolida rezerva de personal militar, pentru a revitaliza industria națională de apărare și pentru a moderniza infrastructura de transport”.
Presupun că se referă la facilitățile portuare, autostrăzile și căile ferate care să lege sudul estului european de vecinii noștri din nord-est, adică de infrastructura destinată nu exportului de trandafiri, ci sprijinirii Ucrainei și pregătirii României pentru o apărare consolidată.
„Țările din flancul estic al NATO sunt, în aceste vremuri, în prima linie aliată de descurajare și apărare pentru menținerea securității euroatlantice în fața posturii agresive a Rusiei. Este, de aceea, o aspirație legitimă pentru o reprezentare mai semnificativă în structurile de conducere ale NATO a unei întregi regiuni care, de-a lungul istoriei, s-a confruntat permanent cu pericolul rusesc……Acestea au și fost, de altfel, argumentele intrării mele în competiție pentru funcția de Secretar General al NATO, având convingerea că experiența și înțelegerea aprofundată a specificului acestei regiuni complicate reprezintă atuuri semnificative pentru deciziile viitoare pe care Alianța va trebui să le ia astfel încât să asigure securitatea euroatlantică”.
Ați înțeles? Noi ne-am confruntat cu rușii și ne aflăm „în prima linie aliată de descurajare și apărare pentru menținerea securității euroatlantice în fața posturii agresive a Rusiei”.
Aceasta este argumentația bolmojită și încropită a intrării sale în competiția pentru funcția de secretar general NATO.
Klaus Iohannis n-a înțeles România. O probează mandatele sale. Eu zic că n-a înțeles nici direcția pe care se îndreaptă proiectul european al Uniunii. Cu toate acestea, el este convins că are „experiența și înțelegerea aprofundată a specificului acestei regiuni complicate”.
Prin ce a dobîndit Klaus Iohannis experiență în cunoașterea regiunii noastre? Prin călătorii? A studiat-o temeinic? A călcat de cîteva ori prin Ucraina și pe la Chișinău și are pe tălpi diploma de doctor în materie de Est? Are studii și masterate în domeniu? Pînă a fi ales președinte, era un modest profesor suplinitor la Agnita, un inspector școlar județean și un primar comod. De unde atîta „înțelegere aprofundată” a regiunii cînd ea nu a putut fi probată asupra României? Ba, „înțelegerea aprofundată” n-a fost probată nici măcar în profesia sa de bază, ”România educată” fiind o dovadă în acest sens.
Aniversarea NATO-România 20, moșită de Klaus Iohannis, a fost mai degrabă o mișcare pentru a împacheta într-o explicație politică neașteptata sa lansare într-o competiție în care nu-l aștepta nimeni.
Ce și-o fi zis? Dacă tot nu ține, măcar să nu pară un acces de vanitate sau un flit dat românilor, sau o zbatere pentru o altă dregătorie de trai bun de pe urma căreia să nu rezulte nimic.
Post-Scriptum:
La plecarea lui Ilie Șerbănescu, un dureros adio din partea tuturor prietenilor și a foștilor colegi din „Colonie””, scrie Cornel Nistorescu.
