„În văzul întregii suflări românești și a unei părți din publicul european, am prefațat și am dat meciului cu Elveția o importanță națională cu imnul țării noastre cîntat de Andra. Am învins Elveția și ne-am calificat pe locul întîi din grupă, după care jucătorii echipei naționale au ales să sărbătorească noaptea victoriei în restaurantul „Uanderful”. (Uau, ce gramatică!)”, scrie, în Cotidianul, jurnalistul Cornel Nistorescu
„Restaurantul-club ales de „ai noștri” este și locul preferat al multor interlopi din nordul Bucureștilor. Se și numește după cum scriu mulți dintre aceștia și în limba română, și în engleză, de obicei din umăr și din șold.
Petrecerea învingătorilor a fost agrementată de cîntecele lui Adi de la Vâlcea.
Ai noștri învingători au sărbătorit cu bunătăți, cu șampanie și cu ce or mai fi băut, dar și cu manele și cu dedicații de sute de euro aruncate sau lipite pe fruntea manelistului și a țambalagiilor.
Chestiune de gust, dar și de educație. În văzul lumii-cu imnul, la chef – cu miorlăială balcanică. Presupun că unii ascultă aceeași muzică și acasă, ba și în cască, la pregătirea fizică. O țară la vedere și alta în particular, în privat. Defilăm cu muzică patriotică și petrecem cu muzică țigănească.
Să fie vorba despre o duplicitate cu semnificații profunde sau de un stil românesc? Sau performanță europeană urmată de un divertisment primitiv?
Așa suntem noi, vor zice unii. Probabil pentru că și ei petrec în același fel. Alții tac. Se tem să recunoască penibilul. Îi prețuiesc prea mult pe jucători. Îi văd, îi susțin și le cer să fie de talie europeană. Li se pare nesemnificativ că se scaldă în manele. Mare brînză că unii dintre cei mai buni jucători ai țării nu pot să-și reverse bucuria decît pe muzică de mahala. Cînd ies în lume, își pun costum, cravată sau papion, urcă în mașini de lux și vorbesc engleza, iar cînd sunt departe de ochii lumii lipesc bancnote pe fruntea guriștilor cu scuipați sau le strecoară după guma chiloților de stripteusă.
Am citit că Ianis Hagi a cotizat cu 400 de euro ca să facă dedicații. Oare așa se distrau Gică Hagi și Gică Popescu?
Unii spun că așa se manifestă dragostea, prietenia și respectul la fotbaliștii români. Și la unii intelectuali. Și la politicieni. Și la oamenii de afaceri. Și la starlete. Și la șoferii de TIR cînd ies din cursă. Cu dedicații și cu sutele de euro pe frunte sau aruncate în aer ca banii fără valoare împrăștiați prin piesele de teatru. Distracție decadentă sau gusturi de mahala? Un fel de confetti cu bancnote, așa cum sărbătoresc unii interlopi pe la nunți și pe la petreceri.
Sunt jucătorii echipei naționale de nivel european și în același timp au comportament de interlopi? Așa petrec Ronaldo și Messi? Așa făceau Boloni, Costică Ștefănescu și Duckadam? Lipeau Jenei și Iordănescu bancnote pe fruntea maneliștilor? Uitau de ei în valuri de manele și în ploi de confetti cu sute și mii de lei și de euro?
Eu întreb. Poți fi mare campion olimpic, mondial, european cu un comportament de interlop, de mahalagiu, de cap sec excitat de bucurie? Nu cumva marea performanță cere niște neuroni în plus și un pic de stil?”, scrie Nistorescu.
