„Ca orice lucru, ca orice întîmplare, ca orice moment care face valuri, și conferința președintelui Nicușor Dan trebuie privită și de la distanță. Mai mică sau mai mare, dar de departe sau „la rece”, cum zic jurnaliștii mai vechi. Trucul auto-impus de președinte, acela de a aborda doar patru probleme, lăsînd restul la dispoziția jurnaliștilor, îl califică (reprezintă), dar îl și descalifică. A ieșit pe scena publică doar cu o bucățică din situația României. A comunicat cifra de referință pentru situația financiară a țării în anul 2026. Gaura la buget este de 150 miliarde lei. Adică 28,3 miliarde euro, din care 11,3 miliarde euro sunt numai dobînzi de achitat. Și să fim calmi! Ce să spun!? Informația este importantă, chiar foarte, dar președintele nu a știut cum să mai continue și nici cum să analizeze situația. Ne-a invitat la calm și nimic mai mult. Ceea ce este foarte puțin pentru un președinte. Aș zice, chiar alarmant pentru condiția sa”, scrie, în cotidianulhd.ro, Cornel Nistorescu.
„La punctul doi, președintele României s-a avîntat minute întregi în explicații privind poziția sa constantă pentru izolarea AUR, evitînd orice apropiere de o concluzie simplă. „Linia roșie” inventată de el a fost și principala cauză a îndelungatei noastre crize politice. El și-a ascuns abuzul de intrerpretare a prerogativelor sale prezidențiale îndărătul acuzațiilor la adresa AUR (multe dintre ele corecte).
La „dosarul” 3, Nicușor Dan a explicat de ce a fost împotriva alegerilor anticipate, făcîndu-se că plouă la diversiunea din preajma sa privitoare la zvonul cu anticipatele din orele premergătoare trecerii prin Parlament a guvernului Luca Niculescu. Iar în cazul celui de-al patrulea subiect auto-propus, insuficiența alianței PNL-USR, cît și distanța sa față de PSD, a încercat să-și recupereze sau măcar să-și calmeze susținătorii. Logic și nimic mai mult.
Așadar, trei din cele patru dosare propuse au fost mai degrabă justificative, iar la primul, cel referitor la situația financiară a țării (doar enunțată și expediată într-o invitație la calm), a sărit peste. Nimic mai mult. Ceea ce a fost și este emblematic pentru lipsa de anvergură a abordării sale. Președintele Nicușor Dan a scăpat (mai degrabă cred că a expediat) printre rînduri o evaluare privitoare la mizele externe ale României în acest context complicat în care țara noastră a intrat după prestația catastrofală a unui ministru caricatură, desemnat fix la cererea sa. Faptul este mai important și mai grav decît toate gafele mărunte care i s-au pus în cîrcă. Președintele a evitat să vorbească și despre impactul social și economic al crizei energetice. S-a purtat de parcă n-ar exista. La fel, a evitat să abordeze problema împrumuturilor externe, aflate într-o creștere accelerată. A ignorat-o, lăsînd guvernul să-și continue aventura.
Absența sau trecerea fușerită a dosarelor de mare importanță din această conferință (gonflată ca importanță tot din culisele Palatului Cotroceni), precum și nepuțința președintelui de a încerca proiecții pentru linii mari de viitor fac din eveniment unul lipsit de anvergură. Conferința pare a fi fost orientată mai degrabă pe explicații cu valoare de scuză. Titularul postului s-a arătat extrem de sărac în materie de viziune, de preocupări și proiecții. Cît privește războiul din Ucraina, una din marile îngrijorări ale compatrioților și investitorilor, președintele României s-a făcut că n-a auzit și n-a văzut nimic. Adică nu știe ce și cum pentru că în locul lui gîndesc și vorbesc Ursula von der Leyen și Comisia Europeană.
Aș zice că această conferință de presă a fost doar una menită să explice pozițiile sale contestate și să arate populației recenta sa stare de relaxare.
Post scriptum:
Unii socot gestul președintelui României față de jurnalistul Ovidiu Vanghele drept un atac la libertatea presei. Eu l-aș vedea mai degrabă ca o invitație la un comportament adecvat. Și la conferința de marți seara, unii jurnaliști (de ambe sexe!) l-au abordat pe președintele Nicușor Dan cu ton de refec, cu aere de ziariști procurori, cu întrebări de consilier comunal din opoziție (adică cu ton de rățoială!).
Pentru că președintele Nicușor Dan nu acceptă și alte explicații pentru aceste ieșiri în decor, măcar editorii unor publicații ar trebui să se întrebe, unde vom ajunge cu un asemenea comportament?
Oricum, după grosolăniile apărute sub semnătura sa, Ovidiu Vanghele n-ar fi ajuns să pună întrebări la nici o conferință de președinte sau prim-ministru de prin Europa și SUA. Cu așa limbaj și în așa îmbrăcăminte nu trecea nici de primul ofițer de pază”, spune Nistorescu.





