„Am sărbătorit și această aniversare a unirii din 1859 cam la fel cum am făcut-o și cu cea dedicată Centenarului, din 2018. Tot cu jumătate de gură, cu suflet strîns, cu dezbinare, cu mitinguri de fațadă și propagandă. Ba, în plus, și cu agricultori și transportatori în stradă, ieșiți pentru drepturi și pentru reconsiderarea atitudinii statului român față de munca lor, față de pămînt, față de comportamentul prefăcut al politicienilor despre care guvernanții n-au mai suflat o vorbă”, scrie, în Cotidianul, jurnalistul Cornel Nistorescu.
„Toți cei care s-au umflat în pene vorbind despre Alexandru Ioan Cuza și despre Unire n-au avut curajul să se întîlnească măcăr de ochii lumii cu urmașii lui Moș Ion Roată. Se feresc de ei ca de Dracu! Și ce-am aflat la 165 de ani de la Unirea Principatelor? Klaus Iohannis ne-a zis: „Într-o lume contemporană plină de provocări, este esențial să ne exercităm cu responsabilitate dreptul nostru democratic de a alege politicienii care să servească cu devotament națiunea, la fel cum au făcut și înaintașii noștri”.
Cu siguranță că atunci cînd făcea trimitere la responsabilitatea de „a alege politicienii care să servească cu devotament națiunea” nu-și imagina că îngăduitorii cetățeni români s-ar putea gîndi în primul rînd la marea greșeală de a-l fi propulsat în această poziție, la cît de tare s-au păcălit și la cît de nepăsător a fost președintele la toate semnalele și dramele din societate. Ce-am mai aflat de Ziua Unirii de la Călătorul de Sibiu??
„România este un veritabil pilon de stabilitate într-o zonă marcată de turbulențe accentuate, cu o economie solidă, fiind angrenată într-un amplu proces de reformă a marilor sisteme publice. Toate aceste proiecte de anvergură trebuie continuate și de aceea este important să conștientizăm că deciziile pe care le vom lua în acest an electoral vor influența cursul țării noastre”.
Minunate vorbe goale, bune numai pentru un mers în fundul grădinii. Ce ne-a mai dezvăluit Călătorul de Sibiu? Cică suntem angrenați „într-un amplu proces de reformă a marilor sisteme publice”. Și că reformarea asta trebuie continuată. Care reformă? Cea din România Educată? De cînd se lucrează la această reformare a „marilor sisteme publice”? De la Băsescu? De la umflarea SRI-ului și a SPP-ului? Sau Marinarul le-a distrus și Sasul le repară? Cu ce-a început? Cu Educația? Cu achizițiile de armament? Sau în luna în care a dispărut o fi mîzgălit ceva ciorne pentru alte planuri de reformare a „marilor sisteme publice”? Și cine gestionează marile reformări? Ciolacu, Tudose și Grindeanu, cu bîlbele și brambureala patronate cu dezinvoltură de Bulă? Și unde o fac? În Dubai? În Poiana Brașov? Cu neamuri sau cu fete?
Am privit cu atenție la fotografiile făcute de Timi Slicaru de la Cotidianul la depunerea de coroane, organizată la București într-un cerc mai restrîns pentru a evita întîlnirea cu mulțimea. Adică pentru a sări peste fluierături și huiduieli.
Portretul de tuci pe care un străin a pus o pălărie trăda privirea obosită a președintelui, resemnată, dezamăgită, de om care nu mai poate trece puntea de empatie spre electoratul său. Fotografia arăta de parcă ar fi fost făcută într-o gară, la așteptarea unui tren sau la o înmormîntare. Într-o boxă, în așteptarea unei condamnări, mulți români ar fi arătat mai semeți și luminați de un strop de speranță. La ceremonia din 24 ianuarie, președintele Iohannis trăda expresia unui om sătul de instituția pe care o conduce, ca să nu zic de țară.
Poate că dacă ar fi nins puțin peste pălăria lui și peste umerii săi încovoiați am fi dat fuga la limba latină. Sic transit gloria mundi”, scrie Nistorescu.
