Cornel Nistorescu: România arată clar că e ruptă în două – „Partida Străinătăţii”, cei care au manifestat sâmbătă în Piaţa Victoriei, şi „Partida Naţională”, curentul suveranist, al susţinătorilor tradiţiilor, istoriei şi culturii româneşti, susţinătorii lui Călin Georgescu

„EuRoManifestul de sîmbătă după-amiaza a arătat ca un succes al organizatorilor. A transmis că România are un foarte puternic segment de populație pro-europeană. Și progresistă, în același timp. Manifestul din Piața Victoriei și din celelalte orașe din provincie (mai modest la Timișoara!) ne arată acest lucru. Populația României a rămas împărțită în două mari orientări, ca să nu zic tabere. Aceeași puternică Partidă Națională, aflată într-o revenire spectaculoasă cu apariția lui Călin Georgescu, și aceeași Partidă a Străinătății, conectată la marile curente și centre de putere ale lumii”, scrie, în Cotidianul, jurnalistul Cornel Nistorescu.

„Și de data aceasta, Partida Străinătății s-a exprimat destul de convingător în demonstrația de susținere a unei atitudini contrafăcute, pre-concepute, conform căreia pro-europenismul ei ar fi în pericol, că urmează dictatura, că Romania ar ieși din NATO și din UE și din alte organisme internaționale.

Enunțurile, în ciuda falsității lor, continuă să aibă forță și militanți. E ca și cum cineva ar mobiliza mii de oameni în favoarea dreptului la călătorie ( la viață sau la amor), în ciuda faptului că nu se opune nimeni și că și adversarii acestora călătoresc și iubesc și ei și nici nu vor să stea neaparat acasă.

Au răspuns mulți pentru că românii mai tineri cred că le sunt amenințate călătoriile, job-urile la societățile multinaționale, libertățile sexuale, obiceiurile și drepturile.

Manifestul lansat în Piața Victoriei formulează public și clar pentru susținători (dar și pentru cancelarii importante) o schimbare majoră de linie în politica României.

Înțelegeți altceva din „Uniunea Europeană e destinul României. Să ne folosim vocile, profesiile, voturile astfel încât să ne asigurăm că rămâne așa. Uniunea Europeană e destinul copiilor noștri”?

Chiar vă invit să citiți Manifestul în întregime. Este vorba de formularea patetică a noii orientări a politicii românești, după blocarea la ordinul CE prin CCR și BEC a curentului conservator condus de Călin Georgescu. Aveți în fața ochilor semnalul public, elaborat în subteranele sistemului pentru o trecere a României de la pivot american în Estul Europei, la remorca Comisiei Europene, ajunsă în conflict cu președinția lui Donald Trump.

,,Europa a avut ca destin Uniunea Europeană. O demonstrează cele șapte decenii de pace și de prosperitate fără precedent pe care construcția Uniunii Europene le-a adus cu sine. E cea mai lungă perioadă de pace construită oriunde în lume. Și cea mai abundentă prosperitate. Și cea mai liberă dintre lumi. Iar Uniunea Europeană este destinul României. O demonstrează faptul că România europeană este, din 2007 încoace, cea mai prosperă, demnă și liberă perioadă din întreaga istorie a României. S-a murit în războaie și în revoluții pentru ca România să devină europeană. Pentru ca noi să ne putem bucura de avantajul de a fi simultan români și europeni. La rândul nostru, trebuie să facem tot ce ne stă în puteri astfel încât copiii și nepoții și strănepoții noștri să poată fi, la rândul lor, simultan români și europeni. Să se poată bucura, ca și noi, de tot ce înseamnă Uniunea Europeană: democrație, stat de drept, drepturile omului, drepturile minorităților, libertate de expresie, liberă circulație. Trăim o clipă istorică teribilă, în care putem pierde această Europă care ne-a fost destin. Dintr-o prezență firească, Europa poate deveni pentru noi o amintire. Pe care le-o vom putea povesti copiilor și nepoților noștri – dar ne va fi imposibil să le explicăm de ce n-am făcut-o posibilă și pentru ei. De ce n-am făcut în 2025 tot ce ne stătea în puteri, și chiar mai mult decât atât, pentru ca și ei să se poată bucura de România europeană. Care să fie și pentru ei o prezență reală – nu o amintire tot mai îndepărtată. Trebuie să ținem România în destinul ei european.

Pentru noi – și pentru copiii noștri – și pentru copiii copiilor noștri. România pe care le-o lăsăm trebuie să fie cel puțin la fel de bună ca România pe care am primit-o. Nu o dictatură, nu o autocrație, nu un regim iliberal. Ci o democrație: imperfectă, dar perfectibilă; inegală, dar învățând să-și distribuie tot mai echitabil prosperitatea; traumatizată de trecuturi totalitare, dar iubind tocmai de aceea cu atât mai mult libertatea. Uniunea Europeană e destinul României. Să ne folosim vocile, profesiile, voturile astfel încât să ne asigurăm că rămâne așa. Uniunea Europeană e destinul copiilor noștri. N-avem dreptul să le furăm acest destin. Sau să abandonăm lupta pentru el. Copiii noștri sunt Europa. N-avem dreptul să uităm asta. Și nu vom uita. Și vom învinge. Europa e unicul destin acceptabil pentru România.″

Mobilizarea și patetismul s-au dovedit a fi convingătoare, în ciuda zvonurilor că, după suspendarea fondurilor americane, mecansismul hrănit din afară ar fi sucombat. Nimic mai fals. Toată rețeaua pe care s-a bazat Partida Străinătății și-a mutat sprijinul la Bruxelles și a rămas conectată la partide, la instituții publice și la Serviciile autohtone.

Am așteptat acest miting pus la cale de cele 40 de ong-uri și de oameni apropiați de sau din Rețeaua Soros pentru a vedea cum mai răspund cei care, la o comandă, umpleau Piața Victoriei ca să blocheze orice li se cerea. Și s-au mobilizat din nou, semn că structura este viabilă, mecanismul funcțional și publicul țintă chemat la susținere disponibil. El a răspuns la comandă pentru a arăta lumii că la București s-a schimbat orientarea politicii naționale.

Un lucru pare a fi cu adevărat nou. La demonstrația de ieri n-am observat niciun semn al grupurilor venite din diaspora. Pînă nu demult, cei plecați la muncă în străinătate erau susținătorii partidelor de dreapta, ai curentului european, ai integrării europene, ai unei țări „ca afară”. După ce în Europa s-au mai schimbat lucrurile și ei au dat de și mai greu, emigrația economică pare să se fi întors cu privirile și cu sufletul spre acasă, semn că a redescoperit importanța patriei, a identității sale de istorie, limbă și obiceiuri.

Sîmbătă, în Romania a fost ziua celor care s-au grăbit să sublinieze că văd în modelul european, în orientarea Comisiei Europene, o șansă pentru viitor.

De peste ocean, Marietje Schaake, membru al Centrului de Politică Cibernetică al Universităţii Stanford, a declarat pentru CNN (preluată de HotNews) că dreapta americană l-a transformat pe Georgescu într-un „simbol a ceea ce este în neregulă cu democraţia europeană”, care se încadrează în „agenda lor mai largă de slăbire a Uniunii Europene””, scrie Nistorescu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare