„România este mult prea mult întoarsă spre politicieni și vedete și mult mai puțin spre cetățenii săi. În numele lor se iau decizii, în numele lor se fac aranjamente politice, în numele lor se fac combinații economice, numele lor funcționează instituțiile. Dar ei nu există decît ca spectatori, ca asistenți la un proces care este suficient sieși și celor care îl conduc. Progresiv, cetățenii se limitează la condiția de consumatori de păreri (altceva decît opiniile!) și de clienți la marele tîrg al promisiunilor politice cu substrat electoral”, scrie jurnalistul Cornel Nistorescu, în Cotidianul.
„Nemulțumirea cetățenilor din țara noastră are un specific social și foarte rar depășește limitele salariale. Politicienii au făcut din protecția socială și din creșterile salariale un vis și o legendă amînată mereu. Promisiunile lor arată ca un peisaj mirific care se întinde dincolo de pădurea jocurilor politice prin care nu se poate trece niciodată și spre a ieși la binele făgăduit. Promisiunile sociale au înfățișarea unui program pentru un stat al retragerii fericite, al binelui făcut cadou, al bunăstării asistate. Pe nesimțite, ele devin un stimulent pentru inactivitate și neangajare.
În aceste zile, cetățenii români trăiesc sub o puternică amprentă a nefericirii, a neîncrederii, a inapetenței pentru dezbateri. Le-au auzit pe toate, le-au încercat, au mai aflat de inițiative, de promisiuni, de programe, au mai văzut, au mai susținut și s-au mai păcălit. Cu Traian Băsescu, cu Klaus Iohannis, cu USL-ul, cu USR-ul, cu ONG-urile mascate, cu alianța dreptei, cu alianța stîngii, cu toate reîmpachetările politice. Ce mai poate exista? Mulți renunță să mai voteze. Zic „degeaba” și schimbă subiectul.
O așa nepăsare și dezangajare civică față de mizele mari ale țării n-au mai fost decît în anii comunismului. Culmea, o asemenea stare se manifestă în plin parcurs democratic, într-o țară membră a Uniunii Europene și NATO, dar devalizată de încredere, de inițiativă, de speranță, de respect de sine.
Cauzele unei asemenea abdicări civice sunt multiple. Una ar putea fi contrafacerea formelor de organizare care să-i implice și prin care să se exprime. Dar cea mai importantă cauză a stării de acum ar putea fi bombardamentul verbal 24/24 și 7/7. Lucian Pintilie îl numea „delirul verbal”.
Politica românească este un delir politic și se reduce doar la un delir verbal. La bombardarea cetățeanului cu vorbe goale. El înseamnă pentru politicieni doar producție de imagine. Mai toate canalele de comunicare sunt ocupate de vocile lor. Vorbesc, vorbesc, promit și iar promit și vorbesc și tot promit. Tot se prinde ceva, zic ei. Și mă țin minte! Cetățeanul român este cel mai bombardat cetățean european cu breaking news-uri golite de informații și de sens, asaltat cu tunuri de vorbărie și de glagorie, cu hăhăială politică și ipoteze fantasmagorice pentru evoluții politice viitoare. Pe bună dreptate, cetățeanul român, alegător sau nu, este îmbătat de cuvinte, sătul, îndepărtat, plictisit, resemnat și, pe cale de consecință, absent din piața dezbaterilor publice.
Am putea acredita ideea că politicienii, instituțiile statului și, împreună cu ei, presa l-au dus în această stare. Cetățeanii au devenit doar spectatorii și, implicit, servanții acestora, iar nu viceversa. Politicienii, ziariștii și capii instituțiilor publice sunt acum vedetele, reperele, actorii principali și beneficiarii comunicării. Adică, stăpînii priorităților!
Cetățenii au rămas la remorcă, la ghișeu, la servit emisiuni și opinii politice, la ascultat promisiuni și programe.
Și au plecat sau au adormit!
Întrebarea noastră de la dezbaterea intitulată „România cetățenilor” este simplă:
– Mai poate fi întors statul spre cetățean? Și cum?””, scrie Nistorescu.
