Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Cornel Nistorescu spune că Victor Ponta este „împachetat” şi distribuit în altă diversiune politică

„Televiziunea Mincinoșilor, adică România TV, ne anunță o nouă „bombă politică”. Pe  fondul neliniștilor privind votul din America, ea ne-a plasat o știre scoasă tot de oamenii ei ca o mingiulică albă din pălăria unui iluzionist mediatic. Cică pe scena politică din România va apărea un nou partid, o nouă forță politică menită să scoată țara noastră din situația în care se află. Și, ca să nu ne imaginăm că partidul va fi lansat de indieni, de eschimoși sau de romi, am fost anunțați (după zeci de minute de suspans) că în nucleul acestui proiect se află spilcuitul bufon agitat Victor Viorel Ponta. Evident, cu acest prilej nu a fost pomenit și motorul său financiar de la Belgrad, adică Sebastian Ghiță”, scrie, în Cotidianulhd.ro, Cornel Nistorescu.

„Să vedem ce regie de plasat operațiunea în atenția publicului fidel au inventat cei doi și echipa de la Mincinoșii TV. Marele cercetător și părerist de serviciu al postului, nimeni altul decît Mirel Palada, fostul său purtător de cuvânt (zis Bătăușul), a prezentat situația din piață a percepției politicienilor. Cică 20% dintre cei „sondați” ar avea o părere bună despre omul nostru politic Victor Ponta. O fi sau nu, nu știu. Numai că acest procent a fost  transformat de îndată în concluzia șoc a invitaților. Adică 20% din electorat va vota Victor Ponta, ceva aproape similar cu bancul despre comuniștii americani care ar reprezenta cam 10% din electorat. Iar în cei 10% ar fi incluși și trecătorii care nu înjură și nu scuipă cînd trec prin fața sediului partidului comunist din SUA.

Și acest viitor partid al lui Victor Ponta și Sebastian Ghiță va fi unul bazat pe un „naționalism moderat”. Adică unul destinat parcă preluării unei părți din electoratul AUR. Plan politic bun de toată suspiciunea, de parcă ar fi fost conceput de un serviciu secret care a primit sarcina să inventeze și să aplice o strategie de temperare și reducere a creșterii în audiență a partidului condus de George Simion. Și pentru ca electoratul să muște din   această nouă prăjitură propagandistică îi zic „Partidul Salvării României de la Dezastru”. Și ca să zăbovească tărășenia mai mult pe micul ecran vestea a fost urmată de un așa-zis documentar despre Victor Ponta, alcătuit mai mult din declarații și limbi. De reținut măcar ”Iese soarele și pe strada noastră” și  „Traian Băescu a ținut cu România”, dottore fiind  gata să lingă unde a făcut mizerii și să-i cheme alături și pe cei pe care i-a spurcat.  Toate aceste panseuri bombastice au fost garnisite cu imagini, inclusiv cu „frați de cruce”  prezentați în niște fotografii  Ponta/Vucic, Ponta /Trump și cu alții pe care redacția îi consideră la același nivel cu el.

De altfel, documentarul a repetat niște secvențe cu Victor Ponta urcînd pe multe scări pe care s-a cocoțat mai mult pentru filmat, fără să le fi parcurs decît în imaginarul său oportunism feroce. Și, ca să se fixeze bine în minte telespectatorilor, proiectul lui Ghiță și Ponta a fost „bătut în cuie” de competența fostului milițian Pavel Abraham (general în rezervă) care a zis că „domnul Victor Ponta îndeplinește foarte multe condiții și are ținută”, iar momentul este „potrivit pentru alegerile din 2028”.

Am consemnat și comentat cele pomenite mai sus nu pentru a vă influența într-un fel sau altul, ci pentru a atrage atenția asupra diverselor tehnici de învîrtit și mistificat viața politică din țara noastră”, spune Nistorescu.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare