„Avem date pentru alegeri prezidențiale și parlamentare, dar n-avem țintă. Adică destinație. Puteți să-i ziceți și proiect. Ce vrem să atingem cu cel ales la Cotroceni și cu cei trimiși în Parlament? Îmi este cît se poate de clar că participanții la competiția electorală știu foarte bine ce urmăresc. Fiecare vrea să cîștige un post la Cotroceni sau unul de parlamentar. Şi tot ce aduc scaunele respective. Asta pricepem cu toții, că nu suntem tonți. Pentru asta luptă orbește și se avîntă în politică. Să facă bani și să-și ridice rubedeniile. Cu ce proiect? Ne vor spune după ce se vor înscrie în cursă. Nu înainte. Se tem să nu le fure ceilalți ideile. Ce-s ideile? Niște propuneri trăznite scoase din pălărie de care nu se alege nimic. De planurile vînturate la precedentele alegeri (indiferent care au fost acestea) s-a ales praful. De trei decenii țara este un veritabil cimitir de idei abandonate. Toți au venit cu listuțe pe care aveau trecute cu linioare tot felul de măsuri și proiecte. Ce-a ieșit? Doar ce le-a folosit în plan individual. Public, mai nimic. Au rămas pe data viitoare. În politică se zice „pentru mandatul următor”. Așa ne trece viața. Așteptînd să se întîmple ceva în mandatul următor”, scrie, în Cotidianul, jurnalistul Cornel Nistorescu.
„De ce nu discută nimeni despre prioritățile țării noastre? E vorba de cele arzătoare. Mă refer la cele simple, nu la aiureli sofisticate și răsucite de șapte ori. Mă întreb de ce nu putem contura măcar o prioritate majoră. De exemplu, o reducere drastică a aparatului bugetar. Țara se scufundă în datorii. România trăiește din împrumuturi. Guvernul amanetează țara pe termen lung pentru a plăti neputința hoardelor de funcționari incompetenți. Nici un partid nu-și face o cauză din reducerea aparatului bugetar. Nici un candidat la președinție nu se limitează la un proiect de reducere a cheltuielilor publice și la reformarea statului tălîmb și împuiat de ciubucari. N-am auzit de un partid, de o mișcare sau de o personalitate care să se dedice unei despăducheri politice a aparatului de stat. O reducere a gurilor flămînde ce trebuiesc hrănite pentru nimic și care mai mușcă și din viața celor săraci ar avea drept consecință o relansare a României.
Acum, statul român arată ca o invazie de impostori, hoarde întregi, așezate pe funcții, dregătorii, răspunderi. O mare parte din ei nu știu să scrie. Alții, nici cu ce se ocupă. O altă parte încurcă sau execută comenzi de la partid care „indicății” vin de la alți incompetenți. România se scufundă în datorii, în strînsul curelei ca să le plătească lefurile și cheltuielile de jucat în rolul de funcționari publici, de directori, de șefi de agenții, chiar de miniștri.
De ce nu se încumetă nimeni la o campanie, la o „răscoală”, la o încercare de scuturare a structurii năpădite de figuranți? Şi, o dată cu re-dimensionarea aparatului de stat, să recurgă la eliminarea impostorilor, a neșcoliților, a incompetenților, a clientelei politice și a clanurilor de familie?
Agenda noastră publică este dominată numai de cine pe ce post și cine cu cine se aliază ca să-l cîștige. Ce să facă, nici vorbă! Pentru a stabili o ierarhie de priorități ar trebui să te pricepi, să cunoști nevoile oamenilor, să fi făcut ceva de ispravă mai înainte, să ai soluții, să fii responsabil de un proiect de la început pînă la sfîrșit. Pentru cei care ne conduc pare mult prea mult și prea complicat, obositor, periculos chiar.
De-aia zic, de-aș avea un partid sau o mișcare sau un candidat serios la președinție i-aș fixa un singur azimut:
– Despovărarea statului român de armatele de funcționari incompetenți, eliberarea economiei și a instituțiilor publice din strînsoarea sufocantă a incompetenței lor”, scrie Nistorescu.
