„Un jurnalist tembel a găsit o poreclă pentru cine o face lată. Publicitatea românească l-a făcut și eroul pișicher din diverse meserii. Și zidar, și zugrav, și electrician, și excavatorist. Un fel de prostul-proștilor care o face lată și care devine vinovat pentru guri de canal uitate în drumul tuturor”, scrie jurnalistul Cornel Nistorescu în Cotidianul.
„Dorel a devenit un fel de simbol. Este prostul României, vinovatul de serviciu, de care ceilalți rîd pînă se strică. Dorel a tot evoluat. Din prostul care o face lată a progresat la leneșul șmecher și la bețivul pontos, chiar la funcționarul nepriceput care redactează acte imbecile. Adică românul gata să asigure siguranța semenilor, inclusiv a guvernului cu o sîrmă și cu un cui. Dorel este urmașul de televiziune al lui Bulă, dar tot personaj național, erou de bancuri și spoturi publicitare, un fel de acarul Păun fără sentință, tocmai bun de iertat pentru că nu știe ce a făcut.
Mai nou, Dorel este autor de dezastre. Dorel s-ar fi apucat la Crevedia să mute gazul lichefiat dintr-un camion cisternă într-altul pentru că avea o roată spartă. A mutat gazul în loc să schimbe cauciucul. Și au rezultat morți și nenorociri. Dorel este drogat și face accidente. Dorel este polițai și o trage pe nas și Dorel s-a apucat noaptea să sape lîngă o magistrală de gaze. Și iar numărăm morți și nenorociri. Facem asta de ani și ani, de decenii chiar. Ridicăm din umeri și zicem cu durere:
– Dorel, Dorel…
Una din televiziunile lui Dan Voiculescu se plînge de mulțimea Doreilor din țara noastră.
– Ce să facem? Sunt prea mulți proști! Asta este!
Nimeni nu se arată îngrijorat de mulțimea nenorocirilor. Nici măcar nu se întreabă care să fie cauza. Mulți socot că aceste tragedii sunt opera celor care nu gîndesc și trebuie să ne păzim de ei. Nu ne mai rămîne decît să ne rugăm la Dumnezeu să nu ne iasă în cale.
Superficialitatea noastră stă blocată la exclamația:
„-Zi Dorel și dă-i pace!”
În fapt, povestea cu Dorel ascunde toată superficialitatea statului român, devenită condiție de funcționare a instituțiilor, mod de a fi, peste care se adaugă lașitatea și prostia funcționarului public. Pe cale de consecință, și societatea urmează aceeași cale. L-ați văzut cumva pe batjocoritul Dorel acționînd cupa excavatorului lîngă un maistru dotat cu hărțile și desenele traseelor de conducte și cablaje? Nici vorbă! Un biet om pus să sape cu excavatorul în orb nu poate decît să distrugă ceva. În cele mai multe orașe din România, traseele subterane nu mai există sau nu se știe pe unde sunt. Credeți că la Crevedia a decis și a supravegheat cineva operațiunea de mutare a gazului? Credeți că la Călimăneștii de Vrancea a stat cineva cu dosarul conductei, cu avizele, precizările și a supravegheat distanțele obligatorii în timpul lucrărilor? „Merge și așa!” din filosofia românului obișnuit a cancerizat instituțiile publice, parlamentul, chiar și proverbiala aroganță a președintelui. Boala superficialității și a improvizației a lovit viața publică și comportamentele oamenilor. De la sîrma miraculoasă a românului șmecher și ingenios s-a ajuns la improvizația generalizată în decizii, în legislație, în administrație, în poliție și în servicii secrete. Inventăm soluții, pericole, vinovați, personalități, reguli, norme, o infinitate românească de improvizații vesele care devin tembele și de multe ori mortale.
Accidentele mai mici sau mai mari nu sunt vina omului simplu și nepriceput decît în mică măsură. Nenorocirile noastre vin din boala superficialității, instaurată în instituții și extinsă parșiv la populația fericită să dea vina pe un vinovat imaginar”, scrie Nistorescu.
