„Ce avem? O marionetă politică legată cu un crac la Palatul Cotroceni, o încropeală de sfertodocți și o încercare disperată de ieșit din criză. Dar a trecut și avem guvern. Nici măcar n-au fost numărate voturile că liberalii s-au și aruncat pe el să-l sfîșie. Susținătorii săi înfocați au început să se scalde în profeții și să întrebe despre următoarea moțiune de cenzură. Ba, agentul isteriei publice (cum funcționează de o vreme Digi 24) a început să invoce o socoteală despre laptele și mierea promise de PSD. Florin Negruțiu, lătrăul cel mai cumplit al postului, se raporta deja la un dezastru viitor și anticipa o execuție nemiloasă ce ar trebui să înceapă pentru laptele și mierea pe care PSD-ul nu le-a pomenit. Să nu mai vorbim de hărțuitorii din USR. Tensiunile din România se amplifică mereu prin hămăielile acestui partid. În ciuda faptului că sunt principalii perdanți ai perioadei, ei mușcă, urlă, trag copite și sfîșie verbal orice propunere. USR-ul cu ale sale amenințări este scos din guvern, dar rămîne în scenă ca agent al proletariatului digital. România scapă totuși pentru o vreme de niște miniștri caricaturali, specimene cum țara n-a avut decît în anii proletcultismului. Atunci dominau proletarii semianalfabeți cu bîta și cu pușca, acum proletariatul digital susține o grupare care amenință cu briciul vorbelor pe oricine îi contestă proiectul”, scrie, în cotidianulhd.ro, Cornel Nistorescu.
„Ilie Bolojan a plecat din sală înainte de a afla dacă mai rămîne interimar sau nu, fără să se poată abține la un ultim „je accuse”. A etalat din nou același mod de a trînti ușa pe care s-ar putea să fi ieșit definitiv.
De ce pariază PSD-ul pe Marian Neacșu cînd el este perceput doar ca un bolovan politic? Și cu o condamnare în biografie. Și de ce s-a încăpățînat Sorin Grindeanu să-l relanseze pe Florin Barbu la Ministerul Agriculturii? Inconștiență sau obligații și resurse pentru partid?
Cam același lucru este valabil și pentru desemnarea Ioanei Ciocan la Ministerul Culturii. O recompensă fără logică pentru strădaniile ei în campaniile electorale ale lui Nicușor Dan. Și un pericol real pentru cultura română.
Țara-i în dificultate, dar nu poate trece peste interesele sale mici.
Cei trei sunt ca niște indicii că valea învîrtelilor curge mai departe. Politica românească își respectă slăbiciunile și își apără specificul.
La mijloc, între PSD, președinte și useriști mascați stă de acum Luca Niculescu, egal cu sine, imperturbabil, aproape placid ca un agent care știe ceva în plus, cu o listă corectă pe care este obligat să o urmeze. A zis că guvernul său va aduce bani și investiții, că va elimina privilegiile nejustificate, că va reduce risipa, că va pune de un plan pentru următorii 20 de ani ai României în Uniunea Europeană (noi vrem să rămînem chiar dacă ea se sparge!).
Ușor de zis, greu de făcut fără oameni sau cu unii cu frînă la cerebel.
Luca Niculescu a mai avansat o promisiune pe care n-a făcut-o nici Klaus Iohannis, nici Nicușor Dan, nici Ilie Bolojan, nici Sorin Grindeanu. Nu l-a furnicat pe sub chelie nici pe Traian Băsescu.
-„Să ne regăsim ca națiune!”.
Afirmația aceasta are greutatea necesară pentru temelia unui program de țară.
Și totuși! Cine din toate partidele politice de la noi ar fi hotărît să se sacrifice și să pună umărul la un asemenea ideal? Grindeanu? Tudose? Fritz la braț cu Ilie Bolojan? Simion?
Să-l bănuim și pe Nicușor Dan?
Sau trebuie să ne bazăm și pe caricaturile de Țoiu și Miruță ca să ținem mai departe cursul urletelor de la „televiziunile poporului”?”, spune Nistorescu.
