Avocatul Poporului i-a transmis ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, recomandarea să analizeze cu celeritate reglementarea situaţiei persoanelor asimptomatice depistate pozitiv cu COVID-19.
Într-un comunicat de presă, Avocatul Poporului precizează că a luat în considerare că, prin Biroul Teritorial Braşov, s-a sesizat din oficiu, urmare unor articole apărute în mass-media, în legătură cu situaţia juridică a persoanelor infectate internate în spitale pe perioada pandemiei COVID-19.
„Avocatul Poporului, prin Biroul Teritorial Braşov, s-a sesizat din oficiu urmare unor articole apărute în mass-media în legătură cu situaţia juridică a persoanelor infectate internate în spitale pe perioada pandemiei COVID-19. Iniţial, internările obligatorii s-au dispus pe baza Ordinului ministrului sănătăţii 414 din 11 martie 2020. Ulterior, acesta a fost înlocuit de Ordinul ministrului sănătăţii nr. 622 din 14 aprilie 2020, potrivit căruia „se instituie măsura de carantină la domiciliu (), numai în situaţia în care spaţiul permite carantina individuală sau în condiţii de separare completă de restul locatarilor din acelaşi domiciliu, pe bază de declaraţie pe propria răspundere”, inclusiv pentru „persoanele asimptomatice confirmate cu coronavirus (COVID-19)”(s.n.).
După numai o zi, acesta a fost modificat prin Ordinul nr. 629 din 16 aprilie 2020 care a exclus categoria persoanelor asimptomatice confirmate cu coronavirus dintre cele pentru care se instituie carantina la domiciliu, practic revenindu-se la internarea obligatorie a persoanelor care nu prezinta simptome, împotriva voinţei lor şi au posibilitatea autoizolării la domiciliu”, spune Avocatul Poporului.
Avocatul Poporului anunţă că a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 şi ale art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020, considerând ca legea este insuficient de clară şi lipsită de previzibilitate lăsând întreaga materie a măsurilor restrictive de libertate instituite cu scopul de a preveni şi combate răspândirea bolilor contagioase să fie reglementată prin acte normative secundare, dând astfel posibilitatea unui organ administrativ să dispună măsuri privind restrângerea exerciţiului libertăţii individuale. O atare restrângere este apanajul exclusiv al Parlamentului, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 157/2020.
“În acelaşi timp însă, Avocatul Poporului a întreprins mai multe demersuri scrise la Ministerul Sănătăţii, solicitând examinarea situaţiei create şi renunţarea la obligativitatea internării şi menţinerii în spital a persoanelor depistate pozitiv cu COVID-19 asimptomatice În răspunsurile primite, Ministerul Sănătăţii ne-a informat în legătură cu actele comunicat normative elaborate în contextul epidemiologic actual menite să reglementeze modalitatea de instituire a măsurilor de carantină şi de izolare la domiciliu a persoanelor confirmate pozitiv cu COVID-19, inclusiv cele asimptomatice, fără însă a reveni asupra ordinului care obligă la internarea persoanelor asimptomatice”, se adaugă în comunicat.