Berlin, 19 mar /Agerpres /- Ozlem Türeci şi Ugur Sahin, fondatorii BioNTech, laboratorul german care împreună cu cel american Pfizer au conceput vaccinul anti-COVID-19, au primit vineri la Berlin una dintre principalele distincţii germane, Marea Cruce a Meritului cu stea, relatează AFP.
”Încă din ianuarie (2020), voi şi colegii voştri lucraţi zi şi noapte, într-o perioadă în care mulţi oameni în Germania încă îşi strângeau mâinile, se îmbrăţişau şi trăiau relaxaţi”, a spus preşedintele german Frank-Walter Steinmeier, în prezenţa cancelarului Angela Merkel.
Vaccinul Pfizer-BioNTech este o ”descoperire revoluţionară care salvează vieţi, mijloace de trai şi ne asigură supravieţuirea socială, economică şi culturală”, a adăugat Steinmeier, un preşedinte cu rol ceremonial, dar o autoritate morală în Germania.
El a comparat ”micul start-up inovator din Mainz” cu ceea ce a reprezentat legendarul garaj al casei părinteşti pentru Steve Jobs, care a asamblat acolo calculatoare în anii ’70.
Dar acum compania celor doi cercetători de origine turcă are peste 2.000 de angajaţi, a mai remarcat Steinmeier, care a pledat pentru un acces echitabil la vaccinuri în lume, în pofida dificultăţilor de aprovizionare.
Pandemia ”ne ameninţă pe toţi împreună şi numai împreună o putem învinge, atunci când populaţia din toate regiunile lumii va fi protejată în faţa virusului (…) Pandemia nu va fi oprită decât atunci când va fi oprită peste tot”, a concluzionat preşedintele german.
Sursa: PRESSONLINE