Guvernul se va reuni luni în şedinţă pentru a aproba hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României cu încă 30 de zile, a anunțat premierul Ludovic Orban.
El a precizat că luni va avea loc reuniunea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, urmând ca într-o şedinţă de Guvern să fie aprobată prelungirea stării de alertă.
”Vom avea Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă luni, la 11,00, la 12,00 am convocat şedinţă de Guvern şi vom lua decizii. Deocamdată am agreat – că am avut mai multe solicitări – să permitem reluarea adunărilor publice, manifestaţiilor. Sigur că am fost favorabil ideii de a permite organizarea de adunări publice, de manifestaţii, sigur, în condiţiile de protecţie sanitară care sunt stabilite pentru alte evenimente. (…) Cel mai probabil, cât e permis şi acum la adunările electorale: 100 de persoane în aer liber, cu distanţare fizică, cu obligaţia de a purta mască. Nu vreau să mai cenzurăm sau cineva să comenteze că noi cenzurăm dreptul oamenilor de a protesta, dreptul oamenilor de a se manifesta prin adunări publice, dar vom avea grijă să fie respectate regulile de protecţie sanitară”, a spus Orban, duminică, la Călăraşi, potrivit agerpres.ro.
Hotărârea de prelungire a stării de alertă nu a putut fi introdusă pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de joi din cauza lipsei avizului Consiliului Legislativ.