În ultimele 24 de ore aproape 300 de teste de depistare a coronaviruslui, şi aproape 2.000 de miliiari au acţionat în Bucureşti şi în ţară în contextul crizei.
„În intervalul 1 aprilie ora 16.00 – 2 aprilie ora 16.00, un număr de 1.850 militari şi 493 mijloace tehnice au acţionat în Bucureşti şi în ţară, în 382 misiuni de întărire a prezenţei şi asigurare a fluidizării traficului la punctele de trecere a frontierei de la Siret (Suceava), Sculeni (Iaşi), Albiţa (Vaslui), Giurgiuleşti (Galaţi), Vama Veche şi Ostrov (Constanţa), Giurgiu (Giurgiu), Bechet şi Calafat (Dolj), Porţile de Fier 1 (Mehedinţi), Stamora Moraviţa, Jimbolia şi Cenad (Timiş), Nădlac 1, Nădlac 2 şi Vărşand (Arad), Borş şi Oradea (Bihor), Petea şi Halmeu (Satu Mare), transport de echipamente medicale şi alte materiale, însoţire convoaie de transport persoane”, a anunţat joi MapN.
În acelaşi interval, la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” au fost prelucrate un număr de 267 teste pentru depistarea infectării cu SARS-CoV-2.
Totodată, Armata României intensifică misiunile de patrulare executate în comun cu forţele MAI (Poliţie şi Jandarmerie) în Capitală şi în alte localităţi din ţară acolo unde sunt solicitări de acest gen.
De la începutul aplicării măsurilor pentru limitarea răspândirii COVID-19, MApN a sprijinit autorităţile centrale şi locale printr-un număr de 1.843 misiuni, la care au participat 10.416 militari şi 3.017 mijloace tehnice, iar la Institutul Cantacuzino au fost prelucrate un număr total de 6.217 teste.
Prin regulile stabilite de cadrul legislativ (OUG 1/1999, cu modificările şi completările ulterioare), coordonarea la nivel naţional a tuturor acţiunilor circumscrise implementării măsurilor stabilite prin decretul de instituire a situaţiei de urgenţă revine Ministerului Afacerilor Interne. Ministerul Apărării Naţionale are rol de sprijin şi au fost luate toate măsurile pentru asigurarea forţelor şi mijloacelor MApN în situaţiile în care va fi necesară alocarea lor, pe tipurile de misiuni pentru care vor exista solicitări.
Militarii sunt pregătiţi să sprijine autorităţile în zonele unde va fi necesară intervenţia armatei.