Coronavirus: Marea Britanie, prima ţară din lume care autorizează pastila anti-COVID-19 dezvoltată de Merck

Marea Britanie a devenit joi prima ţară din lume care a autorizat Molnupiravir, pastila anti-COVID-19 dezvoltată de grupul farmaceutic american Merck, considerată un instrument crucial în combaterea pandemiei de coronavirus, informează agenţiile de presă internaţionale.

‘Astăzi este o zi istorică pentru ţara noastră, deoarece Marea Britanie este de acum prima ţară din lume care a aprobat un antiviral ce poate fi administrat la domiciliu împotriva COVID-19’, a declarat Sajid Javid, ministrul britanic al Sănătăţii, într-un comunicat. ‘Această autorizare va schimba datele problemei pentru cei mai vulnerabili şi pentru cei imunodeprimaţi, care vor putea să primească în curând acest tratament revoluţionar’, a adăugat el.

Molnupiravir a fost autorizat de Agenţia de reglementare a medicamentelor şi produselor medicale (MHRA) din Marea Britanie, care recomandă utilizarea pastilei Merck de persoanele afectate de o formă uşoară până la moderată de COVID-19 şi care prezintă cel puţin un factor de risc pentru a dezvolta o formă gravă (obezitate, vârstă de peste 60 de ani, diabet, boli cardiace).

Conform Reuters, MHRA recomandă utilizarea pastilei Merck cât mai devreme după un test COVID-19 cu rezultat pozitiv, precum şi în primele cinci zile după instalarea simptomelor.

Molnupiravir este primul tratament antiviral cu administrare orală care a fost autorizat împotriva COVID-19, precizează Reuters. Pastila dezvoltată de Merck ar putea fi autorizată în curând şi în Statele Unite. Experţii agenţiilor americane cu rol de reglementare pe piaţa medicamentelor se vor întruni în această lună pentru a vota în privinţa unei posibile autorizări a acestui tratament.

Antiviralele precum Molnupiravir acţionează prin scăderea capacităţii virusului de a se înmulţi în organism, frânând astfel evoluţia bolii.

Administrarea acestor medicamente are un dublu scop: să permită persoanelor deja bolnave să nu dezvolte simptome grave, cât şi celor care au intrat în contact cu un bolnav să nu dezvolte maladia.

Administrat devreme, acest tratament reduce cu 50% riscul de spitalizare, potrivit unui studiu clinic realizat de grupul farmaceutic Merck, cunoscut şi sub numele MSD în afara Statelor Unite.

Guvernul britanic, care se confruntă cu unele dintre cele mai ridicate rate de infectare cu noul coronavirus din lume, a anunţat pe 20 octombrie că a comandat 480.000 de cutii cu Molnupiravir. Autorităţile britanice au semnat şi un contract pentru 250.000 de cutii cu Ritonavir, un alt antiviral, produs de grupul american Pfizer şi utilizat deja împotriva HIV, a cărui eficacitate împotriva noului coronavirus face în prezent obiectul unor studii clinice.

Deocamdată, Franţa a comandat la rândul ei 50.000 de cutii cu pastila anti-COVID-19 dezvoltată de grupul Merck.

Astfel de tratamente sunt destinate pacienţilor cu cele mai mari riscuri de îmbolnăvire, pentru a reduce astfel presiunea pe spitale.

Marea Britanie, una dintre cele mai afectate ţări din Europa de pandemia de COVID-19, cu peste 140.000 de decese, se confruntă cu o presiune în creştere asupra reţelei sale de spitale, înregistrând 1.000 de internări pe zi şi aproape 9.000 de pacienţi care sunt spitalizaţi în prezent din cauza acestei boli. Aceste cifre rămân foarte departe de cele înregistrate în perioadele de vârf ale precedentelor valuri epidemice, însă îi fac pe specialiştii din sănătate să se teamă de o situaţie dificilă în această iarnă.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare