Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a declarat, vineri, că depinde de fiecare dintre noi cât de greu va fi valul doi al epidemiei COVID-19.
„Cât de greu va fi valul doi depinde de noi. Dacă reușim să stopăm creșterea, să începem o descreștere, care durează, e clar că putem ține situația sub control. Dacă nu se respectă regulile, dacă sunt presiuni să nu se ia anumite măsuri, restricții, dacă continuăm în această logică, s-ar putea ca lupta să fie mai grea și mai lungă”, a spus Arafat.
El a precizat că spitalele COVID ajung încet, încet la capacitate maximă și este normal ca și alte spitale să preia din cazuri.
„Nu vorbim aici de cazurile ușor simptomatice, de asimtomatice, pentru că acestea rămân la domiciliu potrivit noilor discuții de la Ministerul Sănătății, ci vorbim de cazurile care au nevoie de oxigen, de tratament. Pentru acestea este normal să avem în perioada următoare un număr de paturi suplimentare și în celelalte spitale”, a mai spus el.