Vaccinarea împotriva noului coronavirus a demarat oficial duminică în toate ţările Uniunii Europene, primele persoane care au primit doze de vaccin fiind din rândul pensionarilor şi al medicilor, transmit agenţiile internaţionale de presă. Trei angajaţi ai unui spital din Roma, primii vaccinaţi în Italia La 10 luni de la confirmarea primului pacient pozitiv la coronavirus, Italia, ţara cu cea mai mare rată a mortalităţii asociată COVID-19 din Europa – cu peste 71.000 de decese -, a început vaccinarea primilor cetăţeni. Trei angajaţi din domeniul sanitar de la spitalul Spallanzani din Roma au fost vaccinaţi cu câteva minute înainte de ora 07:00 GMT cu vaccinul dezvoltat de Pfizer şi BioNTech şi denumit Comirnaty, potrivit declaraţiei comisarului pentru epidemii Domenico Arcuri. ‘Vaccinarea a decurs foarte bine şi a fost un moment emoţionant şi istoric. Este începutul sfârşitului şi sper că voi fi prima din cei peste 60 de milioane de italieni’, a declarat Claudia Alivernini, o asistentă medicală de 29 de ani, la postul public RAINEWS24, preluat de Reuters. Ministerul Sănătăţii de la Roma a difuzat mai multe fotografii în care se poate vedea cum femei şi bărbaţi primesc dozele de vaccin duminică dimineaţa, la o zi după ce aproape 10.000 de doze au ajuns în ţară. ‘Această dată va rămâne cu noi pentru totdeauna’, a scris pe Twitter premierul Giuseppe Conte, citat de dpa. Vaccinul va fi gratuit, iar lucrătorii din sistemul sanitar şi vârstnicii vor fi primii care se vor putea vaccina voluntar. În Germania, vaccinarea este asigurată de către echipe mobile Echipe mobile au început administrarea vaccinului anti-COVID-19 şi în Germania. Primii imunizaţi sunt cei cu vârste de peste 80 de ani şi îngrijitorii şi personalul din spitale. Într-o primă fază, Germania se va baza în principal pe echipele mobile de vaccinare pentru acest demers, în condiţiile în care majoritatea celor peste 400 de centre de vaccinare preconizate nu vor fi funcţionale decât peste câteva zile, aminteşte dpa. Se aşteaptă ca, începând din ianuarie, să fie administrate 700.000 de doze săptămânal. La Berlin, o rezidentă în vârstă de 101 ani a unui azil de bătrâni din cartierul Steglitz a primit vaccinul, în prezenţa ministrului sănătăţii regional, Dilek Kalayci. O echipă mobilă de vaccinare a ajuns la căminul de bătrâni la bordul unei furgonete în jurul orei locale 7:45 am (06:45 GMT), la volan aflându-se un militar al Bundeswehr. Berlinul a primit iniţial 9.750 de doze de vaccin pentru prima zi de imunizări, potrivit administraţiei sanitare, adică similar cu numărul de doze primite şi de alte landuri federale ale Germaniei. În cel mai populat land, Renania de Nord – Westphalia, Erika Loewer, în vârstă de 95 de ani, a fost vaccinată la o casă de bătrâni din oraşul Siegen. În oraşul Magdeburg (centru), trei echipe mobile au început vaccinarea rezidenţilor unui centru municipal de îngrijire, cu puţin înainte de ora locală 09:00, potrivit lui Matthias Boxhorn, din partea organizaţiei umanitare Johanniter, care supervizează operaţiunea. Deşi ziua oficială de începere a vaccinării era duminică, unii rezidenţi şi membri ai personalului de la un azil de bătrâni din oraşul Halberstadt (centrul Germaniei) au fost deja inoculaţi sâmbătă, lucru care l-a deranjat pe ministrul sănătăţii Jens Spahn. ‘Ministrul îi urează numai bine lui Edith Zwoizalla. Totuşi, stabilisem cu partenerii din Uniunea Europeană şi cu cele 16 landuri că sâmbătă vor fi finalizate livrările (de vaccin) pentru a începe (vaccinarea) duminică’, a explicat un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii german pentru Bild, transmite EFE. Germania şi-a asigurat 300 de milioane de doze, prin intermediul UE sau prin contracte proprii, pentru a acoperi nevoile celei mai populate ţări din blocul comunitar – 83 de milioane de locuitori. O femeie de 78 de ani a primit prima doză de vaccin anti-coronavirus în Franţa O femeie în vârstă de 78 de ani a fost duminică dimineaţa prima persoană vaccinată în Franţa împotriva coronavirusului, la spitalul René-Muret din Sevran, la Seine-Saint-Denis (regiunea pariziană), potrivit unui jurnalist AFP. ‘Sunt emoţionată’, a declarat Mauricette, fostă femeie de serviciu, vaccinată în jurul orei locale 11:00 (10:00 GMT) la unitatea de îngrijiri de lungă durată din cadrul acestui centru de asistenţă publică, Hopitaux de Paris (AP-HP). Un medic cardiolog de 65 de ani, Jean-Jacques Monsuez, a fost cel de-al doilea vaccinat. Circa 20 de persoane în vârstă şi personal medical urmează să fie vaccinate duminică în timpul lansării simbolice a campaniei în Franţa, la Sevran, apoi la centrul de geriatrie din Champmaillot, afiliat Centrului Spitalicesc Universitar din Dijon (centru-estul Franţei). Guvernul Franţei, ţară cu o populaţie de aproape 67 de milioane de locuitori, şi-a propus ca până în februarie 2021 să vaccineze un milion de cetăţeni din rândul celor mai în vârstă şi mai vulnerabili şi a personalului medical, în cele 7.000 de centre spitaliceşti pentru persoanele în vârstă şi dependente. Obiectivul executivului de la Paris este să imunizeze 15 milioane de persoane până în vară în timpul acestei campanii de vaccinare în trei timpi. O pensionară de 96 de ani de la un cămin de bătrâni, prima persoană vaccinată în Spania O pensionară dintr-un azil de bătrâni, Araceli Rosario Hidalgo Sanchez, în vârstă de 96 de ani, a fost prima persoană vaccinată duminică anti-COVID-19 în Spania, în oraşul Guadalajara (centru), potrivit imaginilor transmise la televiziunea naţională. Femeia a declarat că nu a simţit nimic atunci când a fost vaccinată. A doua persoană vaccinată cu Pfizer-BioNTech a fost o îngrijitoare în vârstă de 40 de ani, Monica Tapias, de la acelaşi centru. Căminul de bătrâni Los Olmos a fost ales pentru lansarea campaniei de vaccinare în Spania datorită proximităţii cu un depozit al Pfizer, unde vaccinurile au sosit sâmbătă din Belgia, urmând să fie distribuite în întreaga ţară. Un alt motiv pentru alegerea acestui cămin este că aici nu se înregistra niciun caz de COVID-19. Primii care vor primi vaccinul în Spania vor fi bătrânii, persoanele cu dizabilităţi care trăiesc în cămine şi lucrătorii din aceste centre, unde noul coronavirus a făcut ravagii în timpul primului val al pandemiei şi ai căror rezidenţi au fost izolaţi de la izbucnirea pandemiei. Şi personalul sanitar din prima linie va fi vaccinat, precum şi alţi membri ai personalului sanitar şi din cămine. Este prevăzut ca în 12 săptămâni să fie vaccinate 2.295.638 de persoane cu cele peste 4,5 milioane de doze de vaccin Pfizer, în timp ce vaccinarea întregii populaţii va dura câteva luni bune. După acest prim lot de vaccinuri, în fiecare zi de luni Spania va primi circa 350.000 de doze noi. Prima etapă de vaccinare din Spania se va încheia în martie. Directorul Serviciului de Boli Infecţioase al unui spital din Porto, prima persoană vaccinată în Portugalia Antonio Sarmento, în vârstă de 65 de ani, directorul Serviciului de Boli Infecţioase al unui spital din Porto, al doilea oraş ca mărime din Portugalia, a fost prima persoană vaccinată în această ţară împotriva coronavirusului, relatează EFE. El a primit doza de vaccin în prezenţa a numeroase autorităţi, printre care ministrul sănătăţii Marta Temido. ‘Am încredere’, a declarat Sarmento după vaccinare, adăugând că ‘studiile au demonstrat că reacţiile sunt asemănătoare cu cele ale altor vaccinuri antivirale’. Angajaţii din domeniul sanitar din spitalele universitare din Porto, Coimbra şi Lisabona vor fi primii vaccinaţi, după sosirea, sâmbătă, a unui prim lot de 9.750 doze, care vor completate luni cu alte 70.200 de doze. Potrivit Planului de Vaccinare conceput de guvernul portughez, până în aprilie viitor se are în vedere vaccinarea a 950.000 de oameni. Prioritate vor avea persoanele din reşedinţele de bătrâni şi îngrijitorii lor, precum şi persoane de peste 50 de ani cu diferite afecţiuni. O femeie de 91 de ani a fost prima persoană vaccinată în Suedia Suedia, ţară care timp de mai multe luni a optat pentru o strategie relaxată în faţa epidemiei de coronavirus până când s-a confruntat cu o creştere semnificativă a mortalităţii asociate COVID-19, a început duminica aceasta campania de vaccinare, transmite EFE. Vaccinurile sunt ‘o speranţă’, însă nu trebuie uitat că lupta împotriva virusului va continua, a avertizat premierul suedez Stefan Lofven. Prima doză de vaccin i-a fost administrată unei femei de 91 de ani care trăieşte într-un cămin de bătrâni din Mjallby, un orăşel situat între Stockholm şi Göteborg. Rata mortalităţii în Suedia, ţară care iniţial a optat pentru recomandarea măsurilor de igienă însă fără adoptarea de restricţii, este acum de cinci ori mai mare decât cea din Danemarca şi de 10 ori mai mare comparativ cu Finlanda sau Norvegia, scrie EFE. Cinci vârstnici, primele persoane vaccinate în Austria Cinci vârstnici au fost în această duminică primii austrieci vaccinaţi împotriva coronavirusului. Prima a fost o pensionară în vârstă de 84 de ani care a declarat la postul public ORF că doreşte ‘să-şi revadă copiii, nepoţii şi strănepoţii fără probleme’. Primele doze au fost administrate în cadrul Universităţii de Medicină din Viena de către preşedinta Organismului Naţional pentru Vaccinuri, Ursula Wiedermann-Schmidt, şi de preşedintele colegiului medicilor, Thomas Szekeres, transmite EFE. Pe parcursul zilei, primele doze de vaccin vor fi administrate în opt din cele nouă landuri federale din ţară, cu excepţia Carintiei, unde vaccinarea va începe la 5 ianuarie, a informat ORF. Austria, ţară cu 8,9 milioane de locuitori, a primit sâmbătă noapte un prim transport de 10.000 de doze de vaccin Pfizer-BioNTech, iar în viitoarele şase luni va primi circa patru milioane de doze. Cancelarul federal Sebastian Kurz a declarat duminică într-o conferinţă de presă că începerea vaccinării este ‘o zi istorică şi un pas către normalitate’. După ce a evidenţiat rata mare de mortalitate de COVID-19 în rândul persoanelor de peste 75 de ani, cancelarul conservator, în vârstă de 34 de ani, a spus că ‘bineînţeles’ că se va vaccina, şi la fel o vor face şi părinţii săi. Premierul danez consideră că vaccinarea reprezintă ‘un punct de cotitură uriaş’ Şi Danemarca a început duminică să vaccineze rezidenţi ai căminelor de bătrâni. Leif Hasselberg, 79 de ani, a fost prima persoană care a fost vaccinată în această ţară, relatează dpa. Medicul care i-a administrat vaccinul a comentat: ‘Să sperăm că funcţionează’. ‘Dacă nu funcţionează, o să mă întorc să vă bântui’, i-a transmis ironic pacienta, potrivit postului public DR. Hasselberg trăieşte într-o casă de bătrâni din oraşul Odense. Else Madsen, 85 de ani, a fost prima persoană vaccinată în regiunea Zealand. Femeia trăieşte într-un cămin din Slagelse, la circa 95 de kilometri vest de Copenhaga, a relatat postul danez TV2. Mass media daneză a difuzat imagini cu vaccinări desfăşurate la cămine de bătrâni din alte patru mari regiuni ale ţării. Premierul Mette Frederiksen a declarat că ‘se vede luminiţa de la capătul tunelului, după cel mai greu an de la cel de-al doilea Război Mondial’. Frederiksen le-a spus reporterilor că vaccinarea este ‘un punct de cotitură uriaş pentru întreaga omenire’. O asistentă medicală, prima persoană vaccinată anticoronavirus în Malta O asistentă de la un spital public a devenit prima persoană din Malta care a primit duminică vaccinul anti-COVID-19, scrie dpa. Rachel Grech, angajată la unitatea de boli infecţioase a spitalului Mater Dei, a fost vaccinată sub privirile premierului Robert Abela şi ale ministrului sănătăţii Chris Fearne. Primii vaccinaţi în Malta, care a primit un prim transport de 10.000 de doze, vor fi personalul şi rezidenţii căminelor de bătrâni. Fearne a declarat că se aşteaptă ca trei sferturi din populaţia ţării să fie vaccinată până la începutul verii viitoare. Ministrul sănătăţii şi episcopul ortodox Tihon, primii cetăţeni bulgari vaccinaţi Bulgaria a demarat duminica aceasta campania de vaccinare anti-COVID-19 cu ministrul sănătăţii, Kostadin Angelov, şi cu episcopul ortodox Tihon, transmite EFE. Primele 9.750 de doze de vaccin au sosit sâmbătă dimineaţa în Bulgaria, sub măsuri stricte de securitate, şi au fost distribuite în şase regiuni alese pentru campania de vaccinare. Cantitatea este ‘simbolică’, potrivit declaraţiilor ministrului sănătăţii, dat fiind că acoperă dozele necesare pentru mai puţin de 5.000 de persoane, alese din rândul medicilor aflaţi în prima linie a luptei împotriva coronavirusului. ‘Mă vaccinez pentru că eu cred că fără vaccinuri lumea contemporană nu ar mai fi aşa cum o cunoaştem. Cred că oamenii de ştiinţă şi-au făcut treaba pentru ca vaccinul să fie salvarea pe care toţi o aşteptăm. Şi voi fi sincer: sunt nerăbdător să mă întâlnesc cu tatăl meu în vârstă de 70 de ani fără teama de a-l îmbolnăvi’, a declarat Angelov, chirurg de profesie, din spitalul Sfânta Ana din capitala Sofia. ‘Cred nespus în Dumnezeu şi cred că Dumnezeu le-a spus acelor oameni de ştiinţă care au creat vaccinul cum să facă acest lucru’, a declarat la rândul său episcopul Tihon. În Cehia, premierul Andrej Babis a fost primul cetăţean ceh care a primit vaccinul produs de Pfizer-BioNTech Premierul Andrej Babis a fost primul cetăţean ceh care a primit vaccinul produs de Pfizer-BioNTech, la Spitalul Militar central din Praga, cu puţin înainte ca alte spitale din capitală şi din cel de-al doilea oraş ca mărime, Brno, să înceapă distribuirea celor 9.750 de doze de vaccin pe care Cehia le-a primit deocamdată. ‘Vaccinul a sosit ieri (sâmbătă – n.r.) de la Uniunea Europeană şi aduce cu el speranţa revenirii la viaţa normală’, a declarat Babis înainte să primească injecţia. ‘A fost cel mai rău an din istoria noastră modernă, un an care ne-a marcat viaţa într-un mod extrem de negativ’, a continuat Babis, citat de EFE. Emilie Repikova, 95 de ani, veterană a celui de-al Doilea Război Mondial, s-a numărat printre primele persoane vaccinate imediat după premierul Babis. Cehia a închis de duminică magazinele şi serviciile considerate neesenţiale în încercarea de a încetini propagarea noului coronavirus. În timpul tradiţionalei alocuţiuni de Crăciun, preşedintele Milos Zeman a cerut populaţiei să se vaccineze. Prima doză de vaccin anti-coronavirus i-a fost administrată şefei statului slovac, Zuzana Caputova Preşedintele Slovaciei, Zuzana Caputova, a fost prima persoană căreia i-a fost administrat vaccinul anti-coronavirus, şefa statului declarând că intervenţia a fost rapidă şi fără probleme, scrie agenţia TASR. ‘Cred că acesta este suflul libertăţii’, a declarat Caputova, imediat după ce a primit vaccinul Pfizer-BioNTech. Printre cei vaccinaţi s-au numărat vicepreşedintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, membri ai cabinetului şi ai parlamentului slovac. Sefcovic a salutat acţiunea comună a UE în dezvoltarea şi distribuirea vaccinului. ‘Toate eşaloanele de top ale UE au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru ca acest proces să fie pe cât de responsabil, pe atât de rapid’, a declarat Sefcovic, adăugând că exemplul personal dat de oficialităţile de top ar trebui să sporească încrederea populaţiei în vaccin. Însă primul vaccin anti-coronavirus a fost inoculat sâmbătă seara expertului în boli infecţioase Vladimir Krcmery din Nitra. Slovacia este a treia ţară din Uniunea Europeană, după Ungaria şi Germania, care a început campania de vaccinare împotriva COVID-19 încă de sâmbătă, în pofida faptului că executivul european anunţase că duminică poate începe campania de vaccinare. În total, Slovacia a comandat 18 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19. O asistentă medicală, prima persoană vaccinată anti-coronavirus în Polonia Alicja Jakubowska, care lucrează ca asistentă şefă la spitalul Ministerului de Interne din capitala Varşovia, a fost prima persoană care a primit vaccinul anti-coronavirus, transmite dpa. ‘Nu a durut’, a declarat ea, citată de agenţia de presă PAP. Primii vaccinaţi în Polonia, ţară cu 38 de milioane de locuitori, vor fi angajaţii din domeniul sanitar şi lucrătorii esenţiali care tratează pacienţi bolnavi de coronavirus.
Sursa: PRESSONLINE