Peste 10,5 milioane de euro au fost atrase astăzi în județul Gorj prin contractele semnate la sediul ADR Sud-Vest Oltenia, în prezența directorului general Stelian Bărăgan, a reprezentanților administrațiilor locale și ai companiilor beneficiare, anunță Cosmin Mihai Popescu, președintele CJ Gorj.
Investițiile vizează modernizarea infrastructurii educaționale, creșterea eficienței energetice a clădirilor publice, precum și dezvoltarea cercetării, digitalizării și serviciilor medicale asistate de inteligență artificială.
În domeniul educației, aproape 7,9 milioane de euro vor finanța proiecte pentru unități de învățământ din Motru, Târgu Cărbunești, Ciuperceni și Căpreni. Sunt prevăzute lucrări de reabilitare termică, modernizarea instalațiilor, iluminat eficient și utilizarea surselor regenerabile de energie, precum panouri fotovoltaice și pompe de căldură. Aceste investiții vor contribui la reducerea consumului energetic și la îmbunătățirea condițiilor pentru elevi și cadre didactice.
Totodată, aproape 3,2 milioane de euro sunt destinate proiectelor private din domeniile cercetării, tehnologiilor digitale și sănătății. Unul dintre cele mai importante proiecte aparține companiei CENTRUL DE CALCUL SA, care va dezvolta o platformă bazată pe inteligență artificială și Big Data, destinată analizei și gestionării datelor, cu potențial de extindere la nivel național.
Continuăm să atragem fonduri europene și să susținem investiții care contribuie concret la dezvoltarea județului Gorj”, spune Cosmin Mihai Popescu, președintele CJ Gorj.



