Ministrul Sănătății, Victor Costache, a anunțat miercuri, într-o conferință de presă, că Ordonanța pentru modificarea şi completarea Legii 95 privind reforma în sănătate, a fost publicată în Monitorul Oficial. Ea nu are însă toate avizele, după cum a lăsat să se înțeleagă ministrul.
- Ordonanţa de urgenţă, care permite accesul pacienţilor la servicii medicale indiferent de furnizori, publici sau privaţi, a fost aprobată de Guvern pe 4 februarie.
„Vă vom aduce la cunoștință forma ordonanței care va avea în curând toate avizele. Ordonanţa se referă la programele naţionale curative ale Casei şi la acţiunile prioritare ale Ministerului Sănătăţii pentru pacienţii critici. În ambele cazuri, bugetul a fost suplimentat cu până la 40 – 50 % pentru acţiunile prioritare şi, la fel, a fost suplimentat semnificativ pentru programele naţionale.
În plus, avem promisiuni ferme de la primul ministru, dar asta depinde nu numai de primul ministru, depinde şi de capacitatea echipelor medicale de a avea o execuţie bugetară bună„, a declarat Costache.
El a susținut că „avem prea mulţi pacienţi, prea puţine spitale, ne chinuim să construim spitale regionale„
„Dar primele spitale vor fi construite în 2027. Tot insist să avem o hartă. Aceste spitale vor fi construite în Cluj, Iaşi şi Craiova. Ce facem în restul ţării? Trebuie să ne modernizăm spitalele publice pe care le avem„, a adăugat Costache.