COTAR spune că Asirom și Omniasig au ca acționar Primăria Viena și că, împreună cu celelalte două companii austriece, Uniqa și Grawe, dețin un procent important din piața asigurărilor din România

În emisiunea sa de pe Radio Gold FM, jurnalista Iosefina Pascal a analizat situația scumpirii polițelor RCA și a dezvăluit care sunt interesele meschine ale statului român în această problemă, scrie solidnews.ro.

România este una dintre țările cu cele mai mari tarife din UE la asigurările RCA. Pe piața RCA, care ar trebui să fie supravegheată de ASF, activează firme austriece. Conducerea Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) spune că Asirom și Omniasig au ca acționar Primăria Viena și că, împreună cu celelalte două companii austriece, Uniqa și Grawe, dețin un procent important din piața asigurărilor din România. În plus, se pare că ASF a refuzat să accepte intrarea altor companii din Germania, Franța și alte țări, fapt care a împiedicat o concurență reală pe piață. De pe urma acestei specule, beneficiază în mod direct statul austriac.

„Adevărul e că merită statul austriac, care ne-a făcut mult bine și ne va face în continuare mult bine”, a comentat ironic Iosefina Pascal. Austria, care a refuzat să ne primească în Schengen și care ne-a oferit o fărâmitură ca să ne închidă gurile, și anume intrarea în Schengen-ul aerian, dorește acum să se ocupe de controalele de pe Aeroportul Otopeni. Au existat speculații că ar fi vorba despre cadrele Frontex, care oricum existau și înainte; însă, jurnalista a clarificat faptul că Frontex se ocupă de controlul la granițele terestre, în timp ce de aeroporturi răspund cadrele din poliția de frontieră a statului. Austriecii vor să trimită consilieri care să efectueze controale în Aeroportul Otopeni. În continuare statul român se supune ordinelor austriecilor, cu speranța falsă că vom fi acceptați în Schengen.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare