Covasna: Termen devansat pentru finalizarea DJ 121A Boroşneu Mare – Întorsura Buzăului

Lucrările de modernizare a DJ 121A Boroşneu Mare-Întorsura Buzăului, începute în vara anului 2018, ar putea fi finalizate abia anul viitor, termenul fiind devansat cu aproape un an din cauza unor probleme juridice şi administrative apărute pe parcurs, afirmă conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Covasna.

Managerul judeţului, Kovacs Odon, care a anunţat noul termen, a declarat că lucrarea va fi realizată în proporţie de 80% până la finele acestui an, urmând să se intervină, ulterior, şi pe raza localităţii Sărămaş, unde se derulează un proiect de introducere a apei potabile şi canalizării.

‘Am întârziat din cauza Ordonanţei 114, prin care s-a ridicat salariul minim în construcţii, dar şi din alte motive, majoritatea administrative. În schimb, pot să vă spun că ne apropiem spre sfârşit, deci acum am terminat fizic cam 40-50% din lucrare şi până la sfârşitul anului, fizic, vom termina 80% (…) 80% pentru că din cauza unor lucrări comandate de Primăria Barcani, mai exact canalizare şi apă în localitatea Sărămaş, noi nu putem lucra pe acest sector de aproximativ 4 kilometri. Nici nu e compactat bine, nici materialele nu sunt corespunzătoare (…), nici amplasamentul nu e predat la Drumurile Judeţene ca să putem lucra. Deci, încercăm să obţinem de la minister o fazare sau prelungire de termen pentru contract, dar doar pentru acest sector. În rest se lucrează în ritmul pe care îl dorim noi’, a declarat, pentru AGERPRES, Kovacs Odon.

Proiectul, finanţat din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) şi bugetul Consiliului Judeţean, vizează reabilitarea şi asfaltarea unui tronson de 22,5 kilometri cuprins între DN13E – Boroşneu Mare – Boroşneu Mic – Valea Mare – Sărămaş – Întorsura Buzăului şi este cea mai amplă lucrare de dezvoltare a infrastructurii rutiere realizată în această zonă din ultimii 50 de ani.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Tamas Sandor, a declarat că Societatea de Drumuri şi Poduri a intrat în impas nu doar din cauza majorării salariilor din domeniul construcţiilor, ci şi a preţurilor materialelor de construcţie, însă, printr-o recentă Ordonanţă de Guvern, cheltuielile cu materialele pentru lucrările rămase de executat vor putea fi ajustate. Astfel, valoarea totală a investiţiei va ajunge la 31,5 milioane de lei, faţă de 27,9 milioane lei cât a fost iniţial.

‘Desigur, acest lucru va ajuta constructorii pentru că apariţia Ordonanţei 114 ne-a adus în situaţia că aproape am pierdut execuţia acestui drum. Norocul nostru a fost că este vorba despre firma noastră, Drumuri şi Poduri, la care suntem proprietari sută la sută şi am aprobat prin Consiliu şi situaţia în care firma noastră nu o să aibă niciun leu profit pe acest drum, ca să putem termina. Deci, am făcut un sacrificiu în ceea ce priveşte bugetul firmei noastre, aprobat, de altfel, de Consiliu, dar acum această ordonanţă ne va ajuta ca să nu facă lucrarea în pierdere (…) Un an de zile am pierdut, dar cu siguranţă anul acesta terminăm lucrările pe acest tronson, în afară de Sărămaş, din cauza Primăriei Barcani care are un proiect de apă şi canalizare (…) Din această cauză am întârziat şi a trebuit să lăsăm porţiunea respectivă mai la coadă, dar restul tronsoanelor o să le finalizăm anul acesta’, a declarat Tamas Sandor. AGERPRES / (A – autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frăţilă)

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare