Alianţa Populară pentru Vaccinuri, o platformă de organizaţii favorabile unui acces universal la medicamente, a denunţat că până la sfârşitul lunii februarie Uniunea Europeană (UE) va arunca la gunoi aproape de două ori mai multe vaccinuri anti-COVID-19, decât cantitatea pe care o va dona până la această dată Africii, relatează EFE, relatează Agerpres.
Alianţa notează într-un comunicat publicat miercuri că, potrivit estimărilor sale, membrii Uniunii vor arunca 55 de milioane doze de vaccin neutilizate la încheierea acestei luni, aproape dublu decât cele 30 de milioane de vaccinuri anti-COVID-19 pe care UE s-au angajat să le doneze Africii în aceeaşi perioadă.
În faţa acestei situaţii, platforma consideră că „Europa a trădat Africa” şi acuză UE de „acapararea vaccinurilor”, învinovăţind clubul comunitar că a blocat posibilitatea ca medicamentele anti-COVID-19 să se fabrice inclusiv pe teritoriul Africii.
Aceste acuzaţii vin cu câteva zile înainte să înceapă la Bruxelles un summit între Uniunea Europeană şi Uniunea Africană, la care vor participa responsabili de pe ambele continente şi unde se va discuta despre gestionarea pandemiei de coronavirus.
Alianţa Populară pentru Vaccinuri, care reuneşte organizaţii precum Oxfam, Christian Aid sau ONUSIDA, cer ca UE să fie trasă la răspundere pentru modul cum a tratat Africa.
Potrivit platformei, membrii UE au destinat Africii doar 8 % din exporturile lor de vaccinuri anti-COVID-19, preferând să le vândă la preţuri exorbitante ţărilor mai bogate.
sursa: AGERPRES