Dacă în ultimii doi ani vacanțele românilor au fost date peste cap din cauza restricțiilor impuse în timpul pandemiei COVID-19, în acest an aglomerația din vămi și blocajele de pe aeroporturi au creat haos în plin sezon estival, transmite B1.
Haos la frontiere
Cele mai mari probleme le întâmpină cei care pleacă în Grecia cu mașina. Primul punct de încercare este Vama Giurgiu-Ruse, unde cozile sunt din ce în ce mai mari cu fiecare zi care trece, din cauza lucrărilor la Podul Prieteniei, care face legătura peste Dunăre între România şi Bulgaria.
Vicepremierul Sorin Grindeanu anunţase săptămâna trecută că a solicitat autorităţilor bulgare să amâne până la toamnă lucrările de reabilitare a podului de la Giurgiu-Ruse, pentru a nu afecta tranzitul rutier şi aşa aglomerat din perioada estivală.
Potrivit adevarul.ro, situația este îngreunată și de fatul că muncitorii lucrează doar pe timp de zi, inclusiv sâmbăta şi duminica.
Potrivit autorităților, alternative pentru evitarea aglomerației de la frontieră sunt trecerile cu bacul de la Bechet, Vama Veche şi Turnu Măgurele, care au cei mai mici timp de aşteptare, de 10 cel mult 20 de minute.
Calvarul românilor continuă însă odată ce ajung în vămile din Grecia. În vama Makaza, unde şirul de maşini se întinde pe câţiva kilometri. Conform celor care au trecut deja prin acest calvar, timpii de aşteptare ajung şi la jumătate de oră pentru fiecare 500 de metri parcurşi, iar unul dintre motive ar fi numărul mic de ghişee deschise.
Problema apare în special în weekend, atunci când mulţi turişti îşi încep concediile.
Nici în punctul de trecere a frontierei de la Kulata – Promachonas situaţia nu este mai bună. Românii susţin pe diverse forumuri că au aşteptat câte patru-cinci ore, timp în care trei echipe de poliţişti bulgari le-au verificat succesiv actele şi că nimeni nu le-a oferit nicio explicaţie.
Haos la aeroport
Nici românii care merg în vacanţă cu avionul nu au parte de condiții mai bune. La , Aeroportul „Henri Coandă” se formează cozi de sute de oameni la check-in, la controlul de securitate, la paşapoarte, la mâncare şi chiar şi la toalete.
Una dintre principalele cauze pentru haosul creat o reprezintă disponibilizarea personalului în timpul pandemiei.