Cozmin Guşă: Această Nicki Minaj/Menaj/Manej nu a mai venit în România de frica posibilităţii ca ea şi echipa ei să fie controlaţi pentru droguri

„Această Nicki Minaj care trebuia să cânte aseară este, conform statisticilor, cea mai importantă rapperiță (adică solistă de muzică rap) din istorie. Ea și-a anulat în ultima clipă concertul de duminică seara din București, dar a premeditat toate aceste lucruri. A fost într-o permanentă comunicare cu organizatorii, cu mass media nu, și, atenție, oamenii ei au sugerat că ea și-a anulat concertul de frica protestelor de azi ale unor contabili, adică „povești de adormit copiii surzi englezi”, ca să mă exprim într-un mod cinic. Știți de ce? Pentru că sosirea ei era planificată aseară, în jurul orei 21.00, să zicem, ar fi urcat pe scenă și imediat după ce ar fi fost pe scenă, ar fi plecat, noaptea, la 3.00 ar fi decolat de aici. Adică abia peste 5-7-9 ore ar fi început acele proteste în București, care oricum nu influențau traseul de la locul concertului SAGA până la aeroport”, scrie, pe solidnews.ro, analistul politic Cozmin Guşă, candidat independent la Preşedinţia României.

„Adevărul este cu totul altul. La acest festival SAGA au fost în sfârșit controale foarte mari referitor la drogangeală și drogalăi, iar această Nicki Minaj, auzind despre aceste lucruri (pentru că acest concert SAGA a început cu controale mari încă din zilele de joi, vineri, sâmbătă), a început o corespondență cu proteste, cu revolte publice în România, ca să-și găsească un motiv. De ce? Pentru că îi era frică exact de acest control de drogangeală, ei și anturajului ei, pentru că a fost depistată în ultima vreme în Europa ca având probleme cu drogurile și n-a mai vrut. Arestată, nearestată, reținută, nereținută. Am văzut că această teorie este susținută și de către Andrew Tate. Nu știu ce să zic, dar o întăresc eu din informațiile mele. Am văzut azi dimineață știrea, pe știripesurse, apropo de Andrew Tate. Din informațiile mele exclusive din jurul acestui concert care a deranjat toată partea de nord a Bucureștiului (și așa am ajuns la aceste informații) este că această cea mai mare rapperiță din istorie nu a venit în România de frica faptului că va fi testată antidrog și ar putea să fie arestată.

Păi nu trebuia să-ți fie frică, Nicki Minaj! Asta e țara lui Coldea, dom’le, Coldea ăla cu Edi Rama, cu drogurile, cu Ponta, cu Adrian Năstase, cu culoarul drogurilor. În România nu sunt arestate vedetele pentru așa ceva. În România sunt promovate! I-ai văzut pe organizatorii de la festivalul UNTOLD să fie arestați? Nu! Sunt promovați. Trebuia să vii fără frică, fată! În România nu te aresta nimeni. În România sunt promovați și sunt protejați și drogalăii, și LGBT-iștii. Acesta este adevărul despre concertul SAGA și Nicki Minaj, adică i-a fost frică degeaba de o impotentă autoritate românească care într-adevăr nu mai face față acestui flagel al drogurilor, dar care s-a forțat un pic să fie mai vigilentă la SAGA. Și SAGA a speriat-o pe Nicki Minaj/Manej/Menaj”, scrie Guşă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare