„După ce Joe Biden a fost retras din candidatură în această vară, în America au început să curgă opiniile referitoare, atenție, la ramolismentul lui Donald Trump, de 78 de ani, comparat imediat cu vigoarea tinerelei Kamalei Harris, de 60 de ani. Deloc întâmplător, cei care sunt autorii acestor analize sunt aceiași care elogiau până în luna iunie calitățile nevolnicului Biden și remarcau chiar avantajele de a avea un președinte candidat ale cărui 80 de primăveri erau privite ca un mare atribut electoral”, scrie, pe solidnews.ro, analistul politic Cozmin Guşă.
„Vă dați seama cât de repede și-au schimbat opiniile și vă dați seama cât de consolidate pot să fie aceste opinii și cât de lipsiți de rușine și deontologie profesională sunt acești comentatori care țin prime-time-ul la televiziunile din SUA. În ultimele două zile, în urma atentatului asupra lui Trump, s-a ajuns, însă, chiar în faza de balamuc în SUA. Am auzit chiar eu la CNN și ABC comentatori ce spuneau că ar fi fost chiar o binefacere ca atentatorul să fi reușit să îl ucidă pe Trump, da, da, făcând astfel un mare serviciu Americii și chiar republicanilor.
Prieteni goldiști, asta este atmosfera de dezbatere în țara ce conduce încă lumea noastră euroatlantică. Mă preocupă aceste aspecte, deoarece ele indică în mod clar gradul de cinism, dar și de tâmpenie, la care au ajuns jucătorii de putere subterani americani, pentru că vă imaginați lesne că acești comentatori, ce par operați pe creier, execută aceste operațiuni doar la comandă. În mod consecutiv, dacă așa se emite public în SUA, e limpede că, pe lângă îndobitocirea suplimentară a multora de acolo, se generează un climat de violență publică exact în țara unde civilii dețin, atenție, peste 300 de milioane de arme letale (doar civilii, nu mă refer la militari!). Trump se victimizează, dar i se creează imaginea pe care noi o știm de tip „Petrică și lupul”. Kamala hăhăie cu orice ocazie, vorba aia, „ca fata mare la… măritat”, eventual. Americanii ce mai raționează sunt disperați legat de viitorul lor, iar cetățenii din țările satelizate din blocul euroatlantic își urmăresc liderii nevolnici cum îi conduc spre prăpastia săpată de către Unchiul Sam. N-are rost să mai pomenesc de România, pentru că, spre deosebire de vecinii noștri, la noi nici măcar presa nu mai chestionează deloc marasmul instalat de americani pe fondul războiului ucrainean. Noi cumpărăm armament la suprapreț, armament vândut de către americani unei țări ce nu mai are armată. Vorba lui Ilie Moromete: „Unde mergem noi, băi, Niculae?””, scrie Guşă.